Sport

OFICIAL. “U” Cluj a intrat în era Alexandrion: “Vrem să sprijinim echipa cel puţin până ajunge în Liga I”

Universitatea Cluj a semnat, oficial, parteneriatul cu Alexandrion, noul sponsor al ardelenilor pentru următorii ani.

Compania de băuturi alcoolice a mai fost implicată în sportul clujean şi la echipa de handbal feminin, însă acum s-a hotărât să investească şi în fotbal, “cel puţin până la intrarea echipei în Liga I”, potrivit reprezentanţilor Alexandrion Grup. Aceştia au fost prezenţi, astăzi, la Grand Hotel Napoca, acolo unde s-a oficializat înţelegerea dintre companie şi Universitatea Cluj, managerul Ioan Ovidiu Sabău salutând noul parteneriat.

“Le mulţumesc celor de la Alexandrion că s-au asociat în acest proiect al nostru, unul interesant, cu oameni bine intenţionaţi, responsabili, care încearcă să construiască o nouă imagine acestui club. Vrem să căpătăm în scurt timp încredere, pentru că tot ce facem este pentru a readuce echipa acolo unde îi este locul. E un pas important acest parteneriat, un sprijin mare”, a spus Sabău, potrivit CJSport.ro, oficialii Alexandrion refuzând să precizeze, însă, şi suma care va fi investită la Universitatea Cluj.

Cert este că ea va creşte în funcţie de eşalonul în care va evolua “U”, club care a depăşit numărul de 600 de membri cotizanţi, o parte dintre ei primindu-şi chiar miercuri seara cardurile de membru.

“Mi-ar plăcea ca în 2019, atunci când “U” Cluj va împlini 100 de ani de existenţă, să sărbătorim împreună revenirea echipei în Liga I. Un cuvânt de onoare pe care îl ofer eu aici este că Alexandrion vă va susţine cel puţin până când veţi ajunge acolo unde vă este locul”, a fost mesajul directorului de marketing sportiv al Alexandrion Grup, Valentin Popescu, pentru oficialii Universităţii.

De menţionat şi că, pe plan sportiv, jucătorii lui Marius Popescu au intrat de astăzi în vacanţă, reunirea fiind fixată între 16 şi 23 ianuarie.

 

foto: Silviu Cristea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *