Din oras

Obişnuit să nu respecte odihna bolnavilor din spitalele Clujului, Emil Boc dă autorizaţie pentru „Untold”-ul Pikamer-elor. Noaptea, ca hoţii

Trotuarul din faţa Spitalului de Oncologie a fost scena pe care, azi noapte, s-a desfăşurat un concert de pikamere, scrâşnet de roţi şi ambalat de motoare de utilaje. Başca răspunsuri de neam prost din partea „virtuojilor” de la RADP Cluj-Napoca, angajaţi în lucrare şi reacţia „lasă-mă, să te las” a Poliţiei locale. „Au autorizaţie” este răspunsul de neam prost a analfabeţilor care habar nu au că legea nu este înfrântă de nici o autorizaţie. Dar când însuşi primarul Emil Boc îşi face mendrele cu legea, ce să te aştepţi de la nişte simpli angajaţi de-ai lui?

Deşteptul de Emil Boc a dat autorizaţie pentru repararea trotuarului de vizavi de Spitalul de Oncologie. În miez de noapte, că ziua bieţii muncitori ai lui Pantelică-RADP Cluj-Napoca (un alt pensionar ţinut şi pe salariu greu de Boc ca şef pe ştatele de plată municipale, că-i tovarăş pedelist de arme din vechime), ar avea de suferit de la căldură şi insolaţie.

Dacă tot se punea problema să „nu se deranjeze” pe timp de zi, ci numai pe timp de noapte, că clujenii oricum sunt obişnuiţi să se urineze municipalitatea pe drepturile lor, de ce nu s-au făcut lucrările în cele patru nopţi de Untold în care, oricum, bolnavii de la Oncologie n-au avut parte de odihnă? Că, probabil, angajaţii municipalităţii, cu mic, cu mare, erau pe plantaţie la Bogdan Buta să presteze diverse servicii în folosul comunităţii Untold, că aia le plăteşte salariile, nu comunitatea clujeană!

Bă, needucaţi mai sunteţi! Despre empatia cu bieţii bolnavi, ce să mai zic? Le datoraţi nişte scuze!

Am fost dimineaţă la locul „scenei”. Linişte şi pace. Nici urmă de muncitor. Nu pot lucra în timpul zilei că „deranjează” circulaţia. Zău? Când Boc şi-a băgat picioarele în circulaţie pentru „benzile dedicate”, pentru „covoarele asfaltice” din Observator şamd, atunci cum a fost – s-a pus problema să „se vină cu o soluţie”? Nu. E doar dispreţul acestui individ faţă de acest oraş, dispreţ transmis pe cale ierarhică tuturor celor care ştiu că numai de el depind ca să o ducă într-un perpetuu dolce farniente. Administraţia aceasta nu e cu nimic mai prejos în atitudinea faţă de plătitorul de taxe şi impozite ca cea din Caracal. Avem un Oraş cu administraţie de 5 „caracale”, nu de 5 stele!

 

MULŢUMIM colegului nostru Adi Rusu pentru mini-reportajul cu needucaţi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *