Cum atrăgeam atenţia, încă de vineri: „de pe teritoriul României, cu ”fideslizații” de la UDMR la guvernare, liderii Ungariei fac propagandă anti-UE și pro-Rusia. Asta după ce joi, ministrul de Externe ungar s-a dus să se rânjească-n poze cu Lavrov, la Moscova”.
Între timp, să fie şi mai clar mesajul, Viktor Orban a început să se creadă un mic Mussolini şi a dat cu mucii „rasei superioare” în fasolea Uniunii Europene. Citez: „Noi (maghiarii) nu suntem o rasă mixtă … și nu vrem să devenim o rasă mixtă”, a declarat Orban, sâmbătă, la Băile Tuşnad. El a adăugat că țările în care se amestecă europeni și non-europeni nu mai sunt „națiuni”.
Luni au început să iasă din amorţeala de weekend şi politicienii români.
Da, frumos i-a-mai zis-o baronul de Olt, Paul Stănescu, Secretar General al Partidului Social Democrat, lui Viktor Orban: „România nu este o trambulină pentru mesajele antieuropene și proruse ale premierului Viktor Orban și membrilor guvernului ungar. Dacă aceștia doresc să critice acțiunile UE și NATO, să o facă din Ungaria”.
Dar avem câteva probleme.
Prima, cea mai vizibilă: mai mulţi miniştri ai UDMR: Kelemen Hunor, Tanczos Barna, Cseke Attila, Eduard Novak, au fost prezenţi fizic, lângă Viktor Orban, când acesta şi-a răspândit ideile fasciste. Unul nu l-a tras de mânecă să-i zică că nu este de acord cu aşa ceva. Dacă PSD, PNL, Iohannis şi Ciucă (deşi pe ultimii trei nu i-am auzit să bălmăjească ceva până acum cu privire la „mussolismele” lui Orban), nu-s de acord cu prostiile debitate la Tuşnad, de ce mai sunt ţinuţi cei de la UDMR la guvernare?
Apoi, chestie de curtoazie şi de diplomaţie, fiind gazda unui asemenea personaj, Viktor Orban, Iohannis – ca președinte al țării, putea să lase golful, sau ce făcea şi să fie prezent pe acolo. Dacă nu el, Ciucă – în calitate de premier și președinte al PNL, Ciolacu – în calitate de vicepremier și președinte al PSD, puteau să participe, în calitate de oficialități al țării pe teritoriul căreia a fost organizată întrunirea, sau ca simpli participanți, la simandicoasa adunare. Ca să nu mai spun nimic de ministrul de externe „Trabucel”.
Putea să fumeze un trabuc echipat cu mănuși chirurgicale și la Băile Tuşnad, nu numai în cabinetul lui celălalt Orban, Lodovică, pe timp de lookdown şi pandemie de Covid. Putea şi pe pandemie de şovinism şi propagandă rusă declanşate pe teritoriul României de virusul iliberal Viktor Orban.
Poate altfel sunau luările publice de poziţie împotriva a ce au debitat oficialii ungari pe teritoriul României, acolo, la cald, asumat, bărbăteşte. Au trebui să se indigneze ieri mass media europeană, să iasă azi cu o declaraţie, deocamdată doar cei de la PSD. Restul cred că, dacă se ascund în București și nu vor să deranjeze UDMR, să nu se rupă alianța, se rezolvă problema? Fricoși și lași, sunt doar două cuvinte care-mi vin acum în minte…
Derapajele de limbaj al lui Viktor Orban, (ale) membrilor guvernului său, ale liderilor FIDESZ, făcute de pe teritoriul României, au un istoric, o vechime şi o cadenţă a excaladării bunului simţ. Oaspetele a fost lăsat să se-mbete de putere, aşa că a început să se simtă ca acasă. Din păcate, a se simţi ca acasă se traduce prin a scoate gazda din casă.
Ori Guvernul Ungariei scoate, din Casa Transilvania, Guverul României, încă de foarte mulţi ani. Sub privirile nătânge şi urechile surde al Serviciului Român de Informaţii, mult mai preocupat să nu dea ofiţerii săi sub acoperire socoteală cu privire la cum furgăsesc ei banii operaţiunilor speciale şi cum să facă să muncească populaţia civilă pentru ei prin delaţiuni obligatorii, Guvernul Ungariei a cumpărat tot ce se poate cumpăra în Transilvania: de la clădiri de patrimoniu, la conştiinţe.
Ungaria pompează în presa locală și regională de limbă maghiară din Ardeal milioane de euro – cu precădere în preajma campaniilor electorale, să sune bine trompetele UDMR pentru comunitatea maghiară pentru care, de altfel, această struțo-cămilă politico-asociativă nu face mai nimic între campanii. Între timp, Guvernul român, indiferent de culoarea politică, își bate joc de presa locală (din toată țara, nu numai din Ardeal) și pompează doar impredictibilitate fiscală în conturile firmelor editoare.
Tot ce n-a făcut Guvernul României în Transilvania, lăsând UDMR să sugă vlaga secuimii şi să o sărăcească, au făcut guvernele lui Orban: investiţii. De la cele în clădiri, educaţie şi utilităţi, la cele care ţin de suflet, identitate naţională, mândrie, apartenenţă.
Cine dă banul, comandă muzica. Iar Orban a marcat banul Ungariei în Transilvania, din toate poziţiile, sub privirea flască a celor de la SRI.
Din 1996, într-o formă sau alta, Uniunea Democratică a Maghiarilor din România, partid de doctrină etnică, chiar dacă se declară „populari-europeni”, partid ONG, sau ONG partid, în funcţie de cum i se marchează banul de la buget, este la guvernare. Într-o formă sau alta. La nivel de secretari de stat a fost la guvernare încă din 1990, de pe vremea FSN-ului lui Ion Iliescu şi a CPUN.
De 30 de ani mimează politica bunăstării pentru zonele majoritar populate de etnicii maghiari, dar nu face altceva decât să-şi îmbogăţească „famigliile” politice. Au ras, tuns şi frezat, mai rău ca nişte lăcuste de Dâmboviţa, minoritatea pe care susţin că o reprezintă. S-au dâmboviţat politic.
Ei bine, pe deşertul lăsat în urmă (poate cu premeditare), apariţia lui Viktor Orban cu banii şi cu vorbele frumoase despre unitate (acea unitate pe care UDMR o clama la Cluj-Napoca în 1992, apoi s-a urinat pe ea), a fost şi este ploaia care stinge seceta.
Ce răsare pe un câmp însetat în urma unei ploi: cultură bună, sau buruieni, este după cum a fost însămânţat şi îngrijit ogorul.
Interesul material poartă fesul. Orban nu zice ce „metisaj” rezultă când iei petrol şi gaze de la ruşi, ca să nu ţi se răscoale poporul. Cum poate să se nască următorul Imperiu de limbă rusă şi cum, în 10-15 ani, am putea vorbi din nou cu toţii rusa. Şi cum ar decide Kadârov cât de puri suntem…
Bine zicea Mahatma Ghandi: „Cele 7 păcate sociale (sunt): Politica fără principii, bogăţia fără muncă, afaceri fără moralitate, plăcerea fără conştiinţă, educaţia fără caracter, știinţa fără umanism, credinţa fără sacrificiu personal.”