Din oras

Oana Morar de la Aeroportul Cluj-Napoca sterge pe jos cu legea 544/2001

Biroul de Contracte al Aeroportului International Cluj-Napoca este cel mai ocupat birou din oras. Atat de ocupat, incat angajatelor de acolo le este imposibil sa respecte legea 544 si sa furnizeze informatiile solicitate “amaratilor” de ziaristi.

Intr-o cerere inregistrata in 12 martie, Ziar de Cluj solicita Consiliului Judetean si tuturor entitatilor subordonate, inclusiv Regiei Autonome Aeroportul Cluj-Napoca, lista contractelor incheiate in 2012 prin incredintare directa. Dupa ce toate institutiile, inclusiv spitale, scoli sau alte regii la fel de mari si importante precum Aeroportul, au putut respecta legea si au furnizat cu promptitudine informatiile solicitate, doamnele ocupate de la aeroport au gasit de cuviinta sa ne anunte (dupa doua saptamani!) ca aceste informatii pot fi gasite in Sistemul Electronic de Achizitii Publice (SEAP).

Am contactat telefonic biroul de contracte, de unde a venit “raspunsul” semnat de Oana Morar, si am vorbit cu o colega a acesteia, respectiv Cristina Vitca. Dupa ce i-am explicat ca acesta nu poate fi considerat raspuns la solicitarea noastra, in care am cerut clar numele firmelor, obiectul si valoarea contractelor, Vitca a promis ca va transmite mai departe nemultumirea si ca ne va contacta. Ceea ce nu s-a intamplat, asa ca, dupa cateva zile, am cautat-o pe Oana Morar, cea care a semnat pseudo-raspunsul. Aceeasi situatie, aceleasi explicatii, dupa care Oana Morar a venit cu solutia salvatoare: sa ne arate cum sa cautam pe SEAP informatiile pe care le-am cerut si pe care ea trebuia sa ni le transmita, conform legii.

Fiind de buna credinta, am asteptat sa treaca cele 30 de zile, limita maxima prevazuta de lege, in speranta ca Oana Morar isi va da seama ca ziaristii nu lucreaza pentru Regia Autonoma Aeroportul Cluj-Napoca, astfel incat nu sunt obligati sa faca munca ei, asa cum ii spusesem si la telefon si prin e-mail. De vreme ce nu am primit niciun raspuns competent pana la expirarea termenului legal, vom utiliza modalitatile de sanctionare a incalcarii drepturilor prevazute de legea 544, iar Oanei Morar ii uram spor la cautare pe SEAP, deoarece pana la urma tot va trebui sa ne dea lista contractelor solicitate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *