Oana Mardare e Reactor și Reactor e Oana Mardare și Doru Taloș, un cuplu complementar atât pe scena vieții, cât și în viața artistică. Cei doi sunt co-manageri și membri fondatori ai unui spațiu cultural alternativ, ce promovează teatrul de bună calitate și nu numai. În scurtul timp scurs de la înființare, au reușit să coaguleze în jurul lor o echipă tânără și să promoveze astfel pe scena proprie noi idei și abordări, mai tinerești, așa cum nu se găsesc la Teatrul Național. Noua generație de artiști independenți ai Clujului a învățat antreprenoriatul cultural în afara țării, iar acum mănâncă, dorm și respiră teatru, în spațiul propriu, ce are toate șansele să devină în câțiva ani un reper cultural important al orașului.
Oana Mardare e o clujeancă din Bacău. A venit la Cluj în 2006, la Facultatea de Teatru, la clasa genialei actrițe Miriam Cuibus. Pasiunea pentru teatru însă e mai veche, juca din clasa a opta, iar în liceu participa deja la festivaluri naționale. Imediat ce a absolvit facultatea a lucrat o stagiune în Petroșani, la teatrul I. D. Sîrbu, împreună cu Doru Taloș, prietenul ei încă din timpul facultății, stagiune la terminarea căreia s-au hotărât să plece împreună din țară pentru a-și continua studiile:
,,Noi ținteam spre Paris, pentru că acolo e școala originală Jacques Lecoq, iar noi voiam să învățăm metoda de lucru respectivă. În Paris ne-a fost destul de greu să rămânem, din rațiuni financiare… apoi în timpul verii am aflat că în Barcelona exista o școală care urmează metoda lui Jacques Lecoq și a fost mult mai accesibil, ne-am găsit acolo de lucru, școala era mai ieftină… Școala dura 2 ani, noi am stat 3, anul 3 fiind un an opțional în care cei din școală creau un context în care tu să poți lucra independent, te susțineau, puneau bazele unei mici companii, ei ofereau spațiul, aveau o propunere regizorală; practic, în jur de 6 luni, lucrai la un proiect, după care urma perioada de post producție – în cele 6 luni erai ca o companie de teatru independentă. Eu și Doru începusem deja de un an să avem un proiect independent, pe lângă cel de grup, un spectacol pe care l-am jucat în două săli din Barcelona. În al treilea an în Spania aveam două producții pe care încercam să le manageriem, să le jucăm, să ne căutăm public, începeam să funcționăm într-un sistem foarte diferit de ce e aici, să ai un proiect, să-l propui unei săli, să ai un program de prezentare, să-ți vinzi cumva produsul, erau termeni mult mai concreți, mai practici. Acolo am început să lucrăm în sistemul ăsta și ne-am dat seama că nu există în Cluj ceva atât de dezvoltat – la ora respectivă se făcea mult teatru de cafenea și nu existau efectiv săli, în afară de cele de la Fabrica de Pensule, era o lipsă comparativ cu ce e în alte orașe și în Europa în special.”
Pentru cei ce nu incap in Teatrul National, prea plin de dogma si de conservatorism
Școala de teatru din afara țării Oana Mardare o definește ca pe o experiență personală, ,,era o școală particulară, nu un sistem universitar, cu note, nu îți dădea nimeni calificative, era ceva personal, iar ca experiență per total ne-a ajutat pentru că ne-a învățat cum se lucrează independent în companii, a fost un fel de practică.”
Cu teoria și practica spectacolului învățate, Oana Mardare și partenerul ei s-au întors în țară la 1 decembrie, anul trecut, ,,cu autobuzul, cu un iepure și cu multe bagaje”, ,,ne întorceam în România cu speranțe și planuri, știam că vrem să închiriem un spațiu, să-l amenajăm și să deschidem un studio de teatru și chiar foarte repede am găsit acest loc, la începutul lui ianuarie am și început să-l amenajăm, să căutăm oamenii alături de care am putut forma asociația și cu care am putut iniția proiectul.”
Fire practică, realistă, Oanei Mardare i-a fost foarte clar încă de la absolvire că ,,Teatrul Național, nu!”: ,,Teatrele erau blocate, noi ne-am dus în Petroșani și ne-am dat seama că lucrurile se mișcă destul de greu și că așteptarea aia în care să ți se întâmple ceva bun e un timp în care poți face o mie de alte lucruri. În Cluj când ne-am întors nu a fost niciun gând în acest sens, știam foarte clar că vrem să fim independenți, scopul nostru a fost să facem, să creăm un loc ce ne oferă oportunități atât nouă, cât și altor artiști la fel ca noi, care vor să lucreze, care au chef, au talent, au timp, n-au bani… dar se pare că asta oricum e o problemă constantă în artă. Producțiile au fost cu buget scăzut, nefiind resurse nu se pune problema de a investi foarte mult, în prima fază ne asumăm chestia asta și căutăm soluții pe parcurs, suntem constant în căutări de sponsorizări.”
Drumul de la idee la concret Oana îl definește ca fiind unul ,,foarte plăcut, cu foarte multe întâlniri, am cunoscut foarte mulți oameni într-un timp foarte scurt. Când s-a deschis Reactorul a fost un eveniment de 24 de ore în care au performat cam o sută și ceva de artiști și încă de atunci cunoaștem în continuare foarte mulți oameni frumoși din Cluj. Nu se compară cu niciun alt an din viața mea de până acum și nici cu experiența din Barcelona, adică e… un simț al unei comunități active și talentate, și mi se pare că există foarte multă solidaritate între artiștii independenți din Cluj. Ideea că există comunicare și solidaritate între artiști mi se pare un lucru prețios comparativ cu ce am trăit în Barcelona și cu ce experiențe mai am din alte orașe din țară. Mi se pare un început promițător.”
Miza Oanei Mardare, ca deschizătoare de noi drumuri artistice, e ca spațiul cultural pe care l-a creat ,,să fie un mod sustenabil și un model pentru alții, problema pe care o simțeam noi când am plecat din Cluj era că artiștii nu aveau curaj să se arunce în independent, deoarece e investiție multă și profit puțin… dar voiam să lucrăm la asta, încât să se schimbe ceva, să devină o opțiune viabilă, oamenii să facă asta motivați de faptul că se poate, nu că e singura opțiune.”
Pentru cei doi tineri, Oana Mardare și Doru Taloș, Reactor e, și la propriu, acasă: ,,Ne-am mutat în mai aici, pentru că era mult mai practic, oricum trebuia să ajungem aici și nu mai ajungeam niciodată în Florești, unde stăteam. Reactor e pentru mine total acasă, uneori trebuie să mă mai scot din casă, să mai ies în oraș…” În oraș, Oana iese în cafenele, la Fabrica de Pensule, ori la teatru, uneori la film, deși nu atât de des pe cât și-ar dori, ,,mai mergem cu bicicletele – nu sunt foarte multe opțiuni, dacă ajungem până în parc și înapoi, plimbările cele mai lungi sunt oricum când lipim afișe, adică business and pleasure.”
Oana și Doru sunt deocamdată, dintr-o opțiune personală, căsătoriți doar cu teatrul: ,,Am avut gândul de căsătorie, dar apoi am început să ne gândim că mai bine facem un teatru, am calculat bugetul și am zis că noi oricum rămânem împreună”, îmi explică Oana glumind, și, redevenind serioasă: ,,poate pe viitor, dar ideea de căsătorie e cumva… adică nu mai e o necesitate, e o formalitate.”
Oana Mardare – pe scurt, o tânără independentă și entuziastă, pasionată de teatru, unul dintre oamenii fără a căror inițiativă privată Clujul ar rămâne ceea ce tinde să fie, un biet cătun cultural, cu pretenții de Capitală Europeană 2021.