Din oras

O tânără din Cluj s-a electrocutat după ce s-a urcat pe un tren dezafectat

Un echipaj SMURD și o autospecială cu modul de descarcerare, din cadrul Detașamentului 1 Cluj-Napoca, au fost solicitate pentru a acorda primul ajutor calificat unei tinere, în vârstă de aproximativ 20 de ani, care s-a electrocutat pe o garnitură de tren garată în apropiere de Gara Cluj-Napoca.

Echipajele operative s-au deplasat de urgență la fața locului, unde au găsit tânăra căzută pe peron, în stare de semiconstiență și cu o mare parte din corp afectată de arsuri.

Aceasta a primit asistență medicală de la echipajul SMURD, după care a fost transportată la spital pentru îngrijiri de specialitate.

Exit mobile version