Din oras

O stradă din zona I a municipiului Cluj-Napoca, Iuliu Coroianu, arată exact ca un drum de comună săracă!

Strada Iuliu Coroianu este o stradă intens tranzitată, ce face legătura între Gară și centrul Clujului. Este strada pe care mijloacele de transport în comun circulă dinspre Gară spre centrul orașului. Locuitorii din această zonă au și uitat când a fost asfaltată ultima dată complet strada, ea fiind, de-a lungul timpului, doar cârpită neglijent cu asfalt, atunci când gropile deveneau amenințătoare.

Strada Iuliu Coroianu se întretaie cu strada Traian, pe porțiunea pe care Traian a fost proaspăt asfaltată, așa că acum ar fi fost un moment propice pentru ca Primăria să asfalteze întregul areal, nu doar pe ici, pe colo, pe unde interesele (de diverse naturi) o cer. 

Ziar de Cluj a scris zilele trecute despre modul în care municipalitatea a ales să pună borduri și să toarne asfalt doar pe o jumătate de capăt a acestei străzi. Asfaltul nu a mai apucat însă să fie turnat pentru că muncitorii au spălat putina după ce o echipă a NCN și Ziar de Cluj i-a întrebat în ce anume constă aberanta lucrare. Mai multe detalii, puteți citi aici.

Halucinant este că Primăria începuse lucrările pe un ciot, practic, din mijlocul acestei străzi, în timp ce Iuliu Coroianu, de-o parte a acestui ciot este un drum de pământ, iar pe cealaltă parte, asfaltul e în valuri, sfârtecat de gropi, de plombări și de denivelări. 

Acesta este capătul asfaltat, în urmă cu mulți ani, al străzii Iuliu Coroianu:



Acesta este ciotul pe care Primăria începuse să-l asfalteze, de pe care muncitorii au fugit, cu tot cu materialele de lucru și utilaje, după „descinderea” echipei NCN și Ziar de Cluj:

Și acesta este capătul de stradă pe care Primăria intenționa să-l lase neasfaltat:

Vorbim despre zona I a Clujului. Un Cluj de 5 stele pentru unii, de 5 nuiele pentru alții!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *