Visul lui Ataturk este pe cale sa moara? Intrebarea este fireasca in contextul revoltelor stradale din aceasta perioada. Turcia este un stat independent, laic si cu orientari pro-occidentale de 90 de ani, din 1923. Oare asta sa fie varsta maturitatii unui popor care si-a dat seama ca visurile reformatorului Ataturk incep sa fie deturnate, iar soarta Republicii sa fie incerta?!
Nostalgia genetica a islamistului Erdogan pentru califat este din ce in ce mai vizibila si nu pot sa nu remarc comportamentul arogant si autoritar specific marilor conducatori otomani. Neaga posibilitatea unei revolutii populare in adevaratul sens al cuvantului ascunzandu-se dupa un fapt marunt ca demolarea unui parc. Imi place sa cred ca protestatarii nu sunt suparati ca nu li se mai vand noaptea bauturi alcoolice si se ascund si ei in spatele acelorasi copaci din parc.
Vreau din tot sufletul sa cred ca cetatenii turci si-au dat seama ca sunt dusi cu presul zburator catre un stat islamic, ca este ignorata continuarea reformelor catre un stat modern, asa cum a fost imaginat de catre parintele Turciei moderne, Kemal Ataturk si sper ca este vorba de o revolta ideologica, nu de proteste fara fond, precum cele ale activistilor anti globalizare, europeni.
Interesant si de analizat este discursul lui Erdogan care seamana izbitor cu al celorlalti lideri perdanti ai primaverii arabe si inmuierea tonului, pana acum bataios si arogant, in ultima zi chiar retragand politia si jandarmeria din strada. In felul acesta, ne dam seama ca Erdogan Califul incearca ultima carte inainte sa piarda sustinerea musulmanilor conservatori care incep sa pactizeze cu protestatarii secularisti. In cazul in care sustinatorii lui Erdogan, adica musulmanii conservatori, nu pactizeaza cu asa-zisii kemalisti secularisti, s-ar putea sa vedem un adevarat razboi civil, care nu este de dorit intr-o tara care vrea sa adere la Uniunea Europeana. Dupa cum este de dorit ca cetatenii sa lupte pentru inlaturarea unui regim care, de prea multa vreme, dovedeste ca este un regim corupt, iar dupa ce isi ating scopul, sa lase democratia sa isi spuna cuvantul prin alegeri libere.
Noi, cei care nu traim acolo, nu putem sa vedem corect lucrurile, le filtram doar prin pozele de pe Facebook si din declaratiile presei internationale. Am devenit peste noapte simpatizantii revolutionarilor kemalisti, dar suntem prea repede dispusi sa uitam ca armata este cea care sprijina aceasta grupare si, datorita politicii si faptelor lor, Turcia nu poate sa se laude cu respectarea drepturilor omului, avand in vedere ca unul dintre dezideratele lor este starpirea kurzilor. Uitam ca ei sunt urmasii ideologici ai unuia dintre cei mai mari criminali din istoria Balcanilor. Sub pavaza sloganului „Turcia pentru turci”, care functiona foarte bine acum aproape 100 de ani, Kemal Ataturk curata Turcia de greci, armeni si alte popoare crestine. De ce ai vrea sa fii simpatizantul unui reformator care are mainile murdare de sangele a peste un milion de oameni? Daca uiti prin ce mijloace s-a faurit statul modern si laic, risti sa repeti aceeasi greseala. Nu stim cum e cel mai bine.
Ar trebui sa privim cu atentie cum se confisca inca o revolutie si sa vedem faptul ca Turcia nu este inca pregatita sa adere la crezurile Uniunii Europene care, odata cu tot mai indepartata sa aderare, ar da oarecum tonul unui IMPERIUM ROMANUM REDIVIVUS.
Nici noi, europenii, nu cred ca suntem prea pregatiti de aderarea unui stat ca si Turcia la UE, diferenta de mentalitate, de cultura si de crezuri politice si religioase fiind atat de mare, incat ne vom trezi ca suntem colegi de uniune cu niste oameni pe care nu ii intelegem si cu care nu avem nimic in comun. Imi doresc sa traiesc ziua cand Germania este invadata de rudele turcilor pe care ei i-au folosit cu buna stiinta la muncile pe care germanii sclifositi nu mai voiau sa le faca. Este vorba de 70-80 de milioane de turci care nu prea au mare lucru de facut la ei in tara si care se vor prezenta ca si cetateni europeni cu drept de munca in Europa. Mai bine sa ii lasam sa isi rezolve problemele singuri, iar in momentul in care vor invata ceva din cultura europeana, atunci sa ne caute si nu sa ii zorim noi catre UE, doar de dragul unor piete de desfacere noi. Daca privim cu atentie, doar 3% din Turcia se afla pe teritoriul Europei, iar 97% este in Asia, iar revolutiile lor seamana izbitor cu primaverile arabe. Atunci putem oare vorbi de un popor care are ceva in comun cu civilizatia europeana sau ii putem indemna sa se orienteze catre Liga Araba? Dupa 90 de ani de pro-occidentalism, atata reuseste Turcia sa ne arate?
Incercarea mea este de a va face sa vedeti nu doar partea simpatica a unei revolutii. Va indemn sa nu pactizati cu nicio parte a baricadelor inainte sa vedem obiectiv ca Turcia nu este cel mai bun exemplu de aliat pe care il chemam la noi in casa. Asa cum a demonstrat de secole, chiar si cand vine invitata, Turcia s-ar putea sa ramana.