In vizor

O rețea de hoți care acționa prin metoda ”Împrietenirii” a lăsat mai mulți clujeni fără bani și bijuterii

Nouă persoane, șase femei și trei bărbați din Dolj au fost reținuți, fiind acuzați că au sustras bani și bijuterii din mai multe locuințe din județele Teleorman, Giurgiu, Ialomița, Brașov și Cluj.

Polițiștii din Dolj au făcut în acest caz opt percheziții la locuințele mai multor persoane bănuite de furt prin metoda „Împrietenirii și distragerii atenției”.

Din cercetările efectuate s-a stabilit că, în cursul acestui an, mai multe persoane domiciliate în Craiova, județul Dolj, s-ar fi deplasat în diverse localități din țară și sub pretextul cumpărării de țuică, făină sau păsări ar fi pătruns în curțile cetățenilor, scrie mediafax.ro.

O parte dintre cei în cauză ar fi distras atenția persoanelor vătămate, timp în care ceilalți ar fi intrat în locuințele acestora și ar fi sustras bani și bijuterii.

Astfel de fapte au avut loc în județele Teleorman, Giurgiu, Ialomița, Brașov și Cluj, iar prejudiciile cauzate ar fi de mii de euro și zeci de mii de lei.

În urma perchezițiilor, au fost ridicați bani, bijuterii și trei autoturisme, bunuri a căror proveniență nu a putut fi justificată. De asemenea, nouă persoane ,trei bărbați și șase femei, au fost arestate.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Exit mobile version