Cooltura

O nouă reușită a Teatrului Național Cluj! „O noapte furtunoasă”, aplaudată din picioare de sala arhiplină

La a XV-a aniversare a Junimii de la Iași, la 12 noiembrie 1878, Caragiale a citit „O noapte furtunoasă” sau „Numărul 9″. La 18 ianuarie 1879 a avut loc prima reprezentație a Nopții furtunoase. 143 de ani mai târziu, în 23 ianuarie 2022, la Teatrul Național Cluj a avut loc premiera acestei piese, în regia cunoscutului actor de comedie Dragoș Pop.

Debutul în plină pandemie i-a împiedicat pe mulți spectatori să savureze „Noaptea furtunoasă” a Naționalului clujean, dar sâmbătă, 28 mai, sala mare a Teatrului a fost arhiplină.

Fiindcă intriga acestei piese este arhicunoscută, ea fiind o lectură obligatorie în școală, merită discutate modalitățile de realizare scenică, ce au ridicat sala în picioare după 2 ore de spectacol fracționat, în momentele de heblu, de alte două rânduri de aplauze.

Scenografia, primul lucru observabil după ridicarea cortinei, este, pentru această reprezentație, una austeră, fadă, care nici nu încurcă, dar nici nu ajută în realizarea expresivității scenice. Elementele de decor și de mobilier sunt abia schițate, nu spun mare lucru, fiind mai degrabă un cadru neutru care lasă să strălucească jocul actoricesc, fără a încărca inutil scena. Un dulap – loc de refugiu tabagic și erotic pentru Spiridon, este singurul element scenografic ce vorbește prin sine și stârnește amuzamentul publicului. Nici costumele nu ies în evidență, îmbrăcămintea de epocă a personajelor nu epatează, nu atrag atenția.

Ceea ce atrage atenția însă în această reprezentație sunt gestica și mimica actorilor, elemente studiate în detaliu, care dau viață textului caragialian, oarecum tocit în mintea spectatorului, prin lecturi repetate la școală, în viață și pe diferite scene. E greu să te mai surprindă ceva la o nouă punere în scenă a piesei „O noapte furtunoasă”, piesă ale cărei detalii le cunoști în cele mai mici amănunte, încă de la Bac! Mai ales atunci când savurezi o montare clasică, cum este cea de la Teatrul Național Cluj.

Marele merit al acestui spectacol este însă că, dincolo de textului lui Caragiale, actorii aduc o tușă originală, bogată, consistentă de gestică și de mimică, de grimase care uneori vorbesc spectatorului fără replici, în deplină liniște. Ovidiu Crișan interpretează un Jupân Dumitrache plin de micromimică grăitoare, un personaj ușor parodic, caricatural, parcă detașat de sine însuși, dar interpretat de un actor perfect atașat de rolul în care, prin fiecare expresie milimetrică a feței, transmite un sens aparte. Ioan Isaiu, în rolul lui Chiriac, vorbește apăsat pe scenă (și) prin gestică, dar și printr-o mimică impetuoasă, ce creează un personaj de un comic irezistibil. Silvius Iorga, de asemenea, interpretează un Spiridon simpatic și original, reușind să îmbogățească personajul deja istoric al lui Caragiale cu semnificații noi.

Distribuția acestui spectacol, în general, face ca „Noaptea furtunoasă” a Naționalului clujean să merite să fie urmărită, fiindcă actorii, îndrumați de regizor, reușesc să reactualizeze, chiar dacă în registru clasic, un text care, după un secol și jumătate, ar putea fi resimțit drept desuet, mai ales de către spectatorii mai tineri, cărora unele expresii și contexte s-ar putea să nu le mai spună nimic. (Mai ales că, în anumite momente, dinspre scenă spre sală, unele fraze sunt imperceptibile și greu de înțeles.)

Pentru cei care nu au putut savura acest spectacol nici în pandemie, nici după așa-zisa terminare a ei, „O noapte furtunoasă” va mai putea fi urmărită la TNC în data de 7 iunie. E un spectacol reușit, care ridică sala în picioare, semn că lumea lui Nenea Iancu ne e încă contemporană.