Cooltura

O nouă premieră ”sold out” la Teatrul Național Cluj: „O noapte furtunoasă”, în regia lui Dragoș Pop

Teatrul Național din Cluj-Napoca are programată, în 23 ianuarie, o nouă premieră promițătoare, prin textul dramatic, prin regie și distribuție.

„O noapte furtunoasă”, de I.L.Caragiale, poartă semnătura regizorală a lui Dragoș Pop, actorul Naționalului care ne-a obișnuit cu spectacolele sale savuroase de stand-up comedy.

Ovidiu Crișan va juca rolul lui Jupân Dumitrache Titircă (zis „Inimă-Rea”), chiristigiu și căpitan în garda civică. Actorul a mai interpretat în trecut, tot pe scena TNC, personaje caragialiene: Iancu Pampon, în D’ale Carnavalului; Conul Leonida, în Conul Leonida față cu reacțiunea.

Miron Maxim (Nae Ipingescu, ipistat, amic politic al căpitanului) a mai jucat în D’ale Carnavalului, în regia regretatei Mona Marian.

Ioan Isaiu (Chiriac, tejghetar, om de încredere al lui Dumitrache, sergent în garda civică) l-a mai interpretat pe Tipătescu în piesa „Amicii domnului Caragiale”.

Alexandra Tarce îl va juca pe Spiridon, băiat „pe procopseală” în casa lui jupân Dumitrache Titircă. Actrița ne-a obișnuit, din 2009, cu roluri mai „serioase” la Teatrul Național Cluj, fiind o provocare să o vedem într-o piesă caragialiană.

Radu Lărgeanu (Rică Venturiano, arhivar la o judecătorie de ocol, student în drept și publicist) l-a mai interpretat pe Iordache, calfă la Girimea, în D’ale Carnavalului, în regia Monei Mureșan.

Ramona Dumitrean (Veta, consoarta lui jupân Dumitrache Titircă) a mai interpretat rolul Ziței în „O noapte la Union”, iar Romina Merei (Zița, sora Vetei, în actuala premieră) a mai jucat rolul Didinei Mazu în piesa D’ale Carnavalului, Efimiţa în Conul Leonida față cu reacțiunea și Mimi în „O noapte la Union”.

Actuala premieră ne oferă, așadar, o distribuție formată din vechi și experimentați actori ai TNC și un regizor care a demonstrat până acum, în calitate de actor, că înțelege comedia.

Online, biletele pentru reprezentațiile din 23 și 29 ianuarie apar deja drept ”sold out”, probabil și din cauza locurilor limitate, dar și datorită piesei care se anunță a fi una excepțională.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *