Rautacisme

O lună de deszăpezire și îndepărtare a țurțurilor de pe acoperișurile imobilelor Primăriei va costa 125 500 de lei

La jumătatea lunii noiembrie, primarul Emil Boc s-a declarat „moderat impresionat de pregătirea teoretică” a utilajelor pentru deszăpezire ale celor doi operatori din municipiu – Supercom și Brantner. Și, pentru ca iarna să nu ne mai surprindă nepregătiți, ca în fiecare an, Primăria a achiziționat, prin cumpărare directă, în data de 2 decembrie, și servicii suplimentare de îndepărtare a țurțurilor și depunerilor de gheață de pe acoperișurile proprii.

Îndepărtarea acumulărilor de gheață (țurțurilor) va costa 37 500 de lei (7 577 euro), iar serviciile de îndepărtare de pe acoperișuri a depunerilor mari de zăpadă – 88 000 de lei (17 781 euro). Ambele operațiuni vor fi realizate de către RADP, regia autonomă aflată în subordinea Primăriei Cluj-Napoca, ce va încasa în total 125 500 de lei.

Îndepărtarea țurțurilor se va realiza cu mijloace mecanizate (autovehicul cu platformă ridicătoare cu braț) și cu personal calificat în efectuarea de lucrări la înălțime, iar îndepărtarea depunerilor de zăpadă cu risc de alunecare și cădere pe trotuar sau carosabil, cu alpiniști utilitari. Potrivit datelor de pe e-licitatie.ro, RADP va acționa la imobilele și podurile auto aflate în proprietatea sau administrarea Primăriei, în perioada 1 ianuarie 2021 – 31 decembrie 2021, deci, practic, doar în luna decembrie a acestui an. Din ianuarie 2022 va fi nevoie, cel mai probabil, de o nouă achiziție directă, de alți bani din bugetul public.

Chiar dacă este costisitoare, achiziția era necesară pentru ca primarul să nu mai fie nevoit, ca în alți ani, să iasă personal pe teren sau pe balcon, la deszăpezire.

În 2018, Emil Boc a fost fotografiat lopățind zăpada de pe balconul instituției:

Foto: Facebook Lucian Balcan

Gospodar, în același an, edilul a dat la lopată și în fața Primăriei:

Rămâne de văzut dacă anul acesta firmele plătite din bani publici își vor face datoria sau dacă primarul va fi iarăși nevoit, într-un efort electoral, să iasă personal la deszăpezire.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *