Eveniment

O fetiță din Cluj a primit de ziua ei cel mai tare tort! Casa Boema a făcut inedita livrare

Perioada de izolare din timpul epidemiei COVID-19 a însemnat și o accelerare a comenzilor făcute pe partea de delivery la restaurantul Casa Boema. Din noul meniu de la Casa Boema, o clujeancă pe nume Irina s-a îndrăgostit iremediabil de burger-ul de vită angus făcut de cunoscutul restaurant clujean, considerat drept cel mai bun burger din oraș.  

De ziua ei fetița le-a cerut părinților ca tortul aniversar să nu mai fie compus din marțipan, ciocolată și fructe ci să fie făcut din burger de vită de la Casa Boema, preferații ei. 

”Am crezut la început că e o glumă, dar Irina a insistat și, cu puțină rușine am sunat la Casa Boema să îi întreb dacă pot să facă o livrare mai specială. Foarte amabili cei de acolo au râs bine și s-au bucurat pentru comandă, deși le-a cam dat bătaie de cap să gândească conceptul. Dar au reușit ceva senzațional”, a declarat mama fetiței. 

”Nu puteam să îi facem un tort din mai mulți burgeri fiindcă nu arăta estetic, așa că împreună cu bucătarii noștri pasionați am decis să îi coacem o chiflă specială cu susan de dimensiunile unui tort, cu blat pe care să îl umplem cu baconul nostru crocant, cu dulceața de ceapă roșie, cu antricotul de vită angus sub forma unei chiftele mari, bine prăjite și suculente. Adevărul e că a ieșit o nebunie și aniversata a fost foarte încântată” spun reprezentanții restaurantului Casa Boema.  

Pozele cu tortul inedit au făcut deliciul internetului. Copiii au fost foarte încântați să îi cânte ”La Mulți Ani” Irinei și în loc de un tort obișnuit să se înfrupte din gustosul preparat culinar. 

Susține Ziar de Cluj!

Timp de aproape 10 ani, ți-am oferit gratis articolele noastre. A venit timpul să devenim parteneri. Ziar de Cluj va implementa în curând abonamentul de 10 lei pe lună pentru toți cititorii. Pentru toți cititorii care ne respectă curajul și experiența.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *