Vocea ta

O clujeancă este nemulțumită de interacțiunea cu angajații Serviciului parcări: „Ni se adresează ca unor idioți”

Un clujean susține că interacțiunea cu angajații Primăriei din cadrul Serviciului parcări este deficitară, aceștia adesândui-se cu superioritate. Femeia susține că nu a primit răspunsuri la solicitările făcute de schimbare a unui loc de parcare după ce mașina i-a fost avariată de un copac.

„Doresc să sesizez faptul că nu am primit răspuns la două cereri de schimbare a parcării, iar astăzi m-am deplasat la Primărie personal pentru că online cererile apăreau rezolvate. Răspunsul angajatei, care în nenumărate rânduri mi se adresează cu superioritate și pe un ton al unui om care nu corespunde unui om educat și angajat public, ca și cum acest serviciu este al ei personal, este că nu este ea vinovată că nu am primit răspunsul și desigur că mai pot încerca anul viitor, etc. Menționez că fac de 4 ani cereri de acest tip și am ajuns în audiență până la nivel de viceprimar. Întotdeauna am primit răspunsurile pe e-mail, mereu nefavorabile, iar acum pentru că mi-a fost avariată mașină prin căderea unui arbore, răspunsul nu a mai ajuns la mine. Surprinzător! Doresc să primesc răspunsul la cererile mele pentru că este prea mult de când tergiversează toate aspectele sesizate în cerere. Consider că angajații de la parcări ar trebui rotiți în cartiere întrucât ni se adresează ca unor idioți (in speță această persoană) persiflând totul. De asemnea, cred că este responsabilă și de făptul că nu mi-a ajuns răspunsul (nici pe e-mail nici la adresă, fiecare cerere având și adresa fizică și cea de e-mail), Menționez că această persoană face ce dorește domnia să, atribuie și schimbă parcări cum dorește, și nu pot crede că dl primar Boc cunoaște aceste aspecte”, susține femeia.

În răspunsul oferit de cei de la Serviciul administrare parcări se menționează că răspunsurile la cererile formulate de femeie au fost transmie pe e-mail, ba chiar s-ar fi încercat și contactarea telefonică a acesteia.

„Referitor la sesizarea dvs. înregistrată pe platfoma MyCluj prin care ați reclamat faptul că nu ați primit răspunsul la cele două cereri prin care solicitați schimbarea locului de parcare, vă retrimitem răspunsurile aferente celor două cereri, răspunsuri care au fost expediate pe adresa de e-mail furnizată de către dvs. în cuprinsul cererilor. Menționăm că răspunsurile au fost trimise în funcție de modul în care dvs. ați ales să comunicați cu serviciul nostru. Referitor la celelalte afirmații pe care le-ați făcut în cuprinsul convorbirii telefonice precum și în sesizarea depusă pe platforma MyCluj la adresa inspectorului de zonă, vă comunicăm că nu suntem de acord cu acestea, întrucât respectarea legislației în vigoare care reglementează activitatea noastră nu este facultativă, nici aleatorie, atât pentru noi în calitate de angajați, cât și pentru dvs. în calitate de utilizator al unui loc de parcare”, susțin angajații Primăriei.

Lipsa acută a locurilor de parcare determină apariția unor situații în care solicitările pentru un loc de parcare sunt respinse ani la rând ceea ce determină frustrări printre cetățeni. Este evident că angajații Serviciului administrare parcări nu au cum să aloce locuri de parcare mai multe decât există, însă clujenii au susținut adesea că unele dintre acestea se alocă preferențial, ajungându-se uneori ca o familie să beneficieze de două locuri și o alta de niciunul.

 

 

Exit mobile version