Vocea ta

O clujeancă cere soluții pentru accesul cu mașina în cimitire: „Ne-am chinuit, cu urmări serioase, să ajungem la locul de veci, încărcați cu 10 litri de apă, flori, unelte pentru curățenie și doi oameni vârstnici”

O clujeancă susține că Primăria și cei care administrează cimitirele din Cluj-Napoca ar trebui să găsească soluții pentru a permite accesul cu mașinile, în special pentru persoanele în vârstă cărora le este foarte greu să se deplaseze până la locurile de veci ale celor dragi.

„Nu am certificat de handicap locomotor, nici eu, nici părinții mei, DAR… Ei au o vârstă înaintată, multiple operații și se deplasează foarte greu. Și eu sunt operată la ambele picioare. Am constatat săptămâna trecută că nu se poate intra nici pe poarta de pe Calea Turzii, nici pe cea de pe Str. Șoimului cu un mijloc de transport. Probabil că nici pe Avram Iancu. Am înțeles că portarii au interdicție de la d-na director să lase mașinile să intre în Cimitir, nu aveam decât rugămintea să intrăm cu taxiul până unde se putea mai aproape de locul de veci pentru care plătim taxe! Taxiul urma să plece și să se întoarcă după noi. Era un interval de 5 minute. Oare d-na director nu se gândește că mai sunt și oameni care nu pot umbla mult și care totuși doresc să meargă la locul de veci al părinților? Oare d-na director nu se gândește că mai trebuie să cărăm și vreo 10 litri de apă, având în vedere că nu avem nicio sursă de apă în apropiere? Dacă ai locul de veci în partea dinspre Calea Turzii a cimitirului, cea mai apropiată sursă de apă este la intrarea pe strada Șoimului! Prin urmare, ne-am chinuit, cu urmări serioase, să ajungem la locul de veci, încărcați cu 10 litri de apă, flori, unelte pentru curățenie și doi oameni vârstnici cu mari probleme locomotorii! Aș dori să-i aduc aminte doamnei director că este angajată în slujba cetățeanului și să încerce să se gândească și la noi, poate să se și pună în locul nostru! Cu respectul pe care-l așteptăm și noi, cetățenii, din partea angajaților primăriei”, este solicitarea femeii.

În regulamentul de funcționare al cimitirelor se menționează doar că accesul este permis doar mașinilor de pompe funebre care transportă persoanelor decedate.

Care este situația în celelalte orașe?

În Sibiu sau Oradea, accesul mașinilor în cimitir se poate face în schimbul unei taxe. La Oradea de exemplu, această taxă este una destul de mare, 50 de lei, scopul fiind de a descuraja accesul mașinilor, însă cei care au nevoie au posibilitatea de a intra cu mașina.