Eveniment

O casă din Morlaca a fost mistuită de flăcari

Pompierii din cadrul Detașamentului Huedin au intervenit noaptea trecută pentru a stinge un incendiu care a afectat o casă în localitatea Morlaca.

Apelul de urgență a venit la ora 23:37, iar la misiune au luat parte două autospeciale cu apă și spumă, alături de o ambulanță SMURD. Odată ce au ajuns la fața locului, echipajele noastre au constatat faptul că incendiul se manifesta generalizat la acoperișul de aproximativ 100 mp, precum și la pod.

Totodată, în interiorul podului erau depozitate numeroase materiale combustibile, cum ar fi cărți și haine. Din fericire, nu au existat victime, iar operațiunile de stingere au durat până la ora 02:30. Cel mai probabil, incendiul a pornit din cauza coșului de fum izolat necorespunzător.