Din oras

O avarie la o conductă de apă de pe strada Argeș a alertat localnicii în toiul nopții. Echipajele de intervenție s-au pus pe treabă abia dimineața VIDEO

O avarie la o conductă de apă, care s-a produs în toiul nopții, a alertat localnicii de pe strada Argeș. Sute de litri de apă au transformat zona într-un adevărat lac, iar apa a curs în neștire. Defecțiunea la conducta de apă a fost sesizată de localnici, iar echipajele de intervenție și-au făcut de lucru abia în dimineața zilei de vineri.

Astfel o echipă de muncitori a intervenit pentru remedierea defecțiunilor la o conductă avariată, pe strada Argeș, din aproprierea Pieței Mihai Viteazu.

De dimineață, traficul a fost oprit pentru autoturisme. Defecțiunea a fost semnalată de localnicii din zonă încă de la miezul nopții, pe rețelele de socializare.

Echipajele de intervenție au descins în zonă abia dimineața.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *