Din oras

O aeronava a Blue Air a iesit de pe pista in momentul aterizarii pe Aeroportul Cluj

Un avion al companiei Blue Air a ieşit de pe pistă în momentul aterizării pe aeroportul din Cluj. Aeronava nu a fost avariată, dar aeroportul a fost închis până la mutarea avionului din locul în care a ajuns ca urmare a derapării, informeaza Romania TV. Potrivit conducerii aeroportului, condiţiile de terizare erau bune şi încă nu se ştie cauza incidentului, cu toate că pista era acoperită cu zăpadă, aşa cum se vede în fotografiile trimise de un pasager al aeronavei către România TV.

O aeronavă Blue Air care venea de la Dublin şi a aterizat la Cluj-Napoca puţin după ora 8.00 a ieşit de pe pistă. Incidentul s-a produs după ce aeronava nu a mai putut fi controlată, iar aceasta a ieşit de pe pista care are 2.100 de metri.

Din primele informaţii, la bordul aeronavei se aflau în jur de 100 de persoane.

Fratele unuia dintre pasagerii din avion dă vina pe autorităţi pentru incident. „Din cauza nepasarii autoritatilor s-a intamplat ce s-a intamplat, din cauza nedeszapezirii pistei. Fiind zapada prea mare, pilotul a vazut ca nu se opreste avionul si au ajuns pe camp. Oamenii s-au speriat, acum asteapta sa vada daca ii ia alta aeronava”.

David Ciceo, directorul aeroportului din Cluj, David Ciceo, a declarat la România TV, că aeronava nu a fost avariată. Condiţiile de aterizare erau bune, a precizat oficialul aeroportului, adăugând că se iau masuri pentru scoaterea aeronavei şi redeschiderea aeroportului.

„Pasagerii au fost debarcati, sunt acum in aeroport. Pista era buna, franarea era 3, la 1 si 2 este interzisa aterizarea. Ministerul Transporturilor va face o investigatie. Avionul a ieşit de pe pistă aproximativ 20 de metri. Aeroportul este inchis pana vom scoate aeronava. Va dura maximum 3 ore. In acest timp avem 2 zboruri ale companiei Tarom de la Bucuresti, dar vor fi intarzieri”, a explicat David Ciceo.

UPDATE

Reprezentantii companiei Blue Air au venit cu explicatii prin intermediul unui comunicat de presa:

„Aeronava care efectua zborul de tip charter numarul OB 9301 pe ruta Otopeni – Cluj – Barcelona la aterizarea la Cluj a intampinat un incident minor depasind cu aproximativ 5-10 metri suprafata pistei. Aterizarea s-a efectuat in conditii meteo dificile, ninsoare si zapada depusa pe suprafata pistei de aterizare, dar conform buletinelor meteo transmise de turn in limitele admise pentru operare, inclusiv coeficientul de franare declarat de catre aeroport. La bord se aflau 110 pasageri si 6 membri ai echipajului. Toti pasagerii au fost debarcati in conditii normale, acestia fiind transferati in terminalul de plecari unde primesc suport din partea companiei si a aeroportului. A fost deschisa o ancheta de catre CIAS (Centrul de Investigatii si Analiza pentru Siguranta Aviatiei Civile). Vom reveni cu detalii in ceea ce priveste posibilele cauze care au dus la producerea prezentul incident”, au aratat acestia.
 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Exit mobile version