In vizor

Numărul claselor cu profil agricol, reduse chiar în perioada înscrierilor la liceu. „Este o aberație a Ministerului Educației”

Scris de 247

Înscrierile la liceu pentru absolvenții ciclului gimnazial încep printr-o piedică lansată chiar de Ministerul Educației: numărul claselor cu profil agricol a fost redus pentru a îndemna elevii să opteze pentru școlile profesionale. Astfel, Ministerul de profil a modificat planurile de școlarizare prin care a redus numărul de clase cu profil agricol, iar elevii sunt redirecționați printr-o simplă decizie a Ecaterinei Andronescu către școlile profesionale. Care este situația la nivelul județului Cluj?

La sfârșitul lunii mai, Ministerul Educației Naționale a transmis către Inspectoratele Școlare Județene o decizie privind planurile de școlarizare pentru anul de învățământ 2019-2020, prin care anunța desființarea unor clase de liceu, concomitent cu creșterea celor din învățământul profesional.

Această problemă a fost adusă în prim-plan de către Federația Sindicatelor Libere din Învățământ în contextul în care planurile de școlarizare nu pot fi adoptate și modificate decât înainte cu un an, iar nu în timpul anului școlar.

Inspectorul General al IȘJ Cluj, Valentin Cuibus, a declarat pentru Ziar de Cluj că problema reducerii numărului claselor cu profil agricol nu se regăsește și la nivelul unităților de învățământ preuniversitar de profil din Cluj, chiar dacă a reprezentat subiectul unei discuții în acest sens:

„Planul de școlarizare nu s-a modificat cu nimic. A fost o discuție. Planul de școlarizare a rămas cel pe care l-am propus noi, în totalitate. Au fost discuții, e adevărat, dar a rămas în faza de discuții și nu s-a finalizat nimic. Deci, planul e aprobat și se încadrează exact în ceea ce am cerut noi”, a declarat Valentin Cuibus, șeful Inspectoratului Școlar Județean Cluj. 

Decizia în privința reducerii claselor cu profil agricol pare a fi luată ca urmare a presiunii venite în ultima perioadă din partea mediului de afaceri pentru revitalizarea învățământului profesional. În același timp, ministrul Educației, Ecaterina Andronescu, a explicat că a încercat să mărească numărul claselor profesionale pentru „a da o șansă și elevilor care obțin nota 5 la evaluarea națională”.

Președintele Sindicatului Liber al Învățământului Preuniversitar Clujean, Lucia Cojocaru, a confirmat că la nivelul județului Cluj această problemă a fost soluționată favorabil chiar la insistența Federației Sindicatelor Libere din Învățământ (FSLI).

Dar tema reducerii numărului de clase din cadrul liceelor agricole a reprezentat o problemă cu care liderii de sindicat nu au fost principial de acord:

„Mai ales în timpul anului școlar o asemenea măsură nu este justificată. Planul de școlarizare se face cu un an înainte.

La noi s-a găsit până la urmă o soluție, tocmai la insistența Federației Sindicatelor.

Dar în acest fel era afectat și numărul claselor de profil, dar și normele de ore ale colegilor noștri, ce ar fi fost transferate către școlile profesionale, ceea ce nu este corect întrucât planul de școlarizare nu poate fi modificat în timpul anului școlar.

Este o aberație a Ministerului Educației”, a conchis Lucia Cojocaru.

Și totuși, acest aspect continuă să reprezinte o problemă pentru o bună parte dintre liceele cu profil agricol din Satu Mare, Arad, București, Iași sau Suceava. 

Reducerea cifrelor de școlarizare, chiar în momentul în care au loc înscrierile la licee, reprezintă o grea lovitură dată acestui profil educațional, în condițiile în care specialiștii și reprezentanții învățământului agricol credeau că situația se va ameliora prin preluarea a 58 de licee cu profil agricol în coordonarea Ministerului Agriculturii.

 

 

sursa foto: horticultura.usamvcluj.ro



ULTIMA ORĂ

  • Acum 2 hours Politica
    ACUM SE VA VEDEA DACĂ PRIMEAZĂ ”BLIDUL” ÎN FAȚA VOCAȚIEI: Vârsta de pensionare va crește la 65 de ani pentru militari, diplomați, personalul auxiliar din instanțe. Impozit de 30% pentru o cotă din pensiile speciale. Pensiile magistraților aflate în plată se vor recalcula
  • Acum 3 hours FOTOGRAFILA
    Cât a durat ”asfaltarea” ”înainte de termen” a străzii Dragalina? Ei, bine, se sparge la loc. ”Nu e vina lor”, ci a celor care au lăsat niște țeavă pe dinafară
  • Acum 4 hours Rautacisme
    Întrebare a la Radio Erevan: Ce OSĂ conțină Parcul Gh. Dima din Zorilor, care trebuia licitat încă de anul trecut? OSĂ conțină beton și dale. Și 1001 povești despre arbori în plus
  • Acum 5 hours General
    Ciolacu: Președinta Ungariei a făcut declarații total inacceptabile, cu caracter revizionist pe tema Transilvaniei
  • Acum 6 hours Politica
    PROASTA COMUNICARE A PSD ÎN GREVA PROFESORILOR: Când nu s-a respectat niciodată Legea care acordă 6% din PIB Educației, să vii să contracarezi ”dreptul la grevă” cu ”dreptul la educație”, înseamnă să ai consilieri extrem de proști!
  • Acum 7 hours Eveniment
    Președintele sindicatelor din Educație: ”În momentul de față vorbim de amânarea examenelor”
  • Acum 7 hours Editorial
    Dervișii rotitori de la Guvernare
  • Acum 8 hours In vizor
    Le-au trebuit PATRU ani de la concursul de soluții pentru a ajunge, în sfârșit, să prezinte Comisiei de Urbanism (de Cumetrie din ”bocărie”) reamenajarea Cetățuii!
  • Acum 9 hours Sport
    Dan Petrescu a sărit la bătaie cu propriul jucător și i-a bătut obrazul lui Hagi
  • Acum 9 hours Eveniment
    Greva din învăţământ continuă: ”Guvernul trebuie să înțeleagă, măcar acum, în al doisprezecelea ceas”
  • Acum 10 hours Politica
    OPTIMISM: Vasile Dîncu susține că ”rotativa” OSĂ se facă
  • Acum 11 hours Politica
    ROTATIVA S-A ÎNȚEPENIT ÎN SARABANDA GREVELOR: Angajaţii CFR protestează luni în faţa Ministerului Transporturilor
  • Acum 21 hours Straineze
    După numărarea a 98% dintre voturi, Erdogan a câștigat alegerile prezidențiale inclusiv în numărătoarea opoziției
Citește și...
Recomandările redacției
TOP CITITE