Politica

NUMAI CU BÂTA: Se iau măsuri dure împotriva celor care incendiază câmpurile. Fapta devine infracțiune

Premierul Nicolae Ciucă a anunțat faptul că, prin intermediul unei Ordonanțe de Urgență, va fi clasificată drept infracțiune incendierea câmpurilor și generarea de incendii care pot scăpa de sub control.

”Măsuri astfel încât să combatem episoadele repetate de incendii necontrolate, inclusiv în apropierea Capitalei. De astăzi, prin OUG, includem aceste fapte la categoria infracțiunilor.

Vom demara o campanie de împădurire. Vom planta 25.000 de hectare până la finalul anului 2023 și încă 30.000 de hectare până în 2026.

Vom adopta o serie de măsuri pentru a supraveghea îmbunătățirea calității aerului și astăzi, printr-un program de 57 de milioane de lei, se vor extinde capacitățile pe care Ministerul Mediului le gestionează.”, a spus Nicolae Ciucă.

În județul Cluj s-au înregistrat, de la începutul anului până acum, cel mai mare număr de incendii de vegetație uscată, în comparație cu celelalte județe din țară: peste 450 doar de la începutul anului. Practic suntem campioni la acest sport al prostiei, lenei și inconștienței.

Un incediu puternic de vegetație a izbucnit marți seara, în zona hypermarketului Selgros din Cluj-Napoca.

Flăcările au fost vizibile din depărtare și de la casele din apropiere

Este vorba de un incendiu de vegetație care are loc la această oră (marți seară – n.red.) în zona Selgros. Intervenim cu o mașină” – a informat ISU Cluj.

 

https://www.facebook.com/stiripesurse.ro/videos/2200973170068210/