Editorial

Nu vă e rușine, bă, nesimțiților?! Din ajutorul de înmormântare ați tăiat rapid, dar pensiile speciale și sporurile nesimțite pot să mai aștepte

Scris de 74

Să dea Domnul să mă înșel, dar nu prea am speranțe. Toate semnele arată că nu vor dispărea degrabă, sau deloc, nici pensiile speciale și nici sporurile nesimțite. Să mă explic. Este știut că atunci când vor să îngroape ceva, în acest caz promisiunile electorale potrivit cărora vor fi tăiate pensiile speciale și sporurile aberante, politicienii fac comisii, analizează profund, propun soluții care se bat cap în cap, trag de timp. Fac, adică, ce știu ei mai bine: ne amețesc de cap, ne mint, ne îmbrobodesc. În final, poate vor mai tăia totuși câte ceva, să mai liniștească spiritele. Dar, cam ca frizerul care ciupește pe ici pe colo ceva vârfuri rebele, ca să dea formă părului, vor ciupi și ei de pe ici-colo, de formă. Fix cât să nu sufere îmbuibații, printre care și ei, mare pagubă. Marea lor luptă este să limiteze, să minimalizeze pierderile, nu să înlăture nedreptățile.

Operațiunea de amânare și îmbrobodire este în curs de desfășurare. Pensiile speciale: Dan Barna a ieșit triumfător anunțând că miercuri, 17.02.2021, este începutul sfârșitului pensiilor speciale. Este ziua în care pensiile speciale ale parlamentarilor vor fi tăiate. Și că, apoi, vor găsi formule juridice care să anihileze Curtea Constituțională, să le taie și pe celelalte, rând pe rând. Canci. Vax albina.

Cu o zi înaintea marii zile, după ședința Birourilor permanente ale celor două Camere, a venit Ludovic Orban cu amânarea, cu comisia. „Am cerut ca, în cadrul plenului, constituirea Comisiei de statut să fie la primul punct, în măsura în care va fi posibil. Dacă, după constituirea Comisiei de statut, aceasta poate elabora raportul pentru cele trei proiecte de lege, noi susținem introducerea pe ordinea de zi a plenului pentru votul final asupra proiectului de lege de amendare a legii statutului deputaților și senatorilor prin care practic se desființeză pensiile speciale”, a spus Ludovic Orban.

În aceeași zi, spre seară, la B1 TV, hairstylistul Kelemen Hunor, vine cu o propunere: „impozitarea pensiilor speciale la un nivel raportat la indemnizația președintelui României, astfel încât să nu mai existe pensii de 70.000 de lei. Orice pensie mai mare decât indemnizația președintelui să fie impozitată cu 99% pentru valoarea care depășește salariul șefului statului… că pensiile speciale de 70.000 de lei sunt „o aberație” care „nu se poate justifica”.

Să ne lămurim. După mintea lui Kelemen Hunor, și cu siguranță nu numai a lui, pensiile speciale până în 70.000 de lei sunt normale și perfect justificate. Altfel spus nu e nici o problemă ca un parlamentar, un judecător, un polițist să iasă repejor la pensie și să ia oricâți bani până în 70.000 de lei, bani nemunciți și fără nici un alt merit decât că există și sunt ceea ce sunt, iar un om simplu, care muncește 35-40 de ani până cade lat, să ia 1.500, 2.000, hai 3.000 de lei. Păi nu vă e rușine, bă, nesimțiților?

Sporurile nesimțite, adică cele de praf, calculator, antenă, xerox și care câte or mai fi: Cîțu a vrut să taie sporurile respective prin Ordonanță de Urgență. Partidul, adică Ludovic Orban, s-a opus, a dat-o pe amânare. Iar ceilalți lideri ai coaliției nu au avut nimic de comentat, au reverberat cu Orban.

„În ceea ce privește reforma în domeniul sporurilor, zice Orban, ea va fi făcută odată cu adoptarea legii salarizării. Din punctul meu de vedere, trebuie o analiză foarte serioasă a acestor sporuri. Sunt niște sporuri care nu-și au justificare. Sporul de condiție vătămătoare, dacă este considerată radiația antenei sau radiația calculatorului condiție vătămătoare, din punctul meu de vedere nu se poate acorda acest spor…”.

Nici bine n-a terminat Orban, că Kelemen Hunor a și sărit să-i cânte în strună, tot marți spre seară, tot la B1 TV: „Eu am spus că trebuie să vedem – şi asta a fost decizia coaliţiei – toate sporurile, fiindcă în acest moment, dintre colegii mei, nimeni n-a ştiut câte sporuri există. Am spus să vină ministrul Muncii, doamna Turcan, cu o analiză extrem de serioasă şi extrem de precisă exact într-o lună de zile şi, după aceea, acele sporuri trebuie eliminate, trebuie discutate prin lege.

Nu în 2021 vor fi eliminate şi acest lucru trebuie să vă spun, fiindcă noi în decembrie am spus un lucru extrem de preţios şi extrem de clar – salariile, în 2021, vor fi la nivelul anului 2020, luna decembrie. Acest lucru înseamnă că salariul plus sporurile înseamnă venitul lunar pentru fiecare angajat. Dacă noi am spus acest lucru în decembrie, trebuie să fie valabil şi în februarie. Nu putem spune că în februarie vedem un pic altfel şi mai tăiem, fiindcă atunci omul va avea mai puţini bani la sfârşitul lunii decât avea în decembrie”.

Carevasăzică nu se poate chiar acum, să mai amânăm, să mai vedem, să mai analizăm. La anul și la mulți ani!

Bine că nu pot să taie rapid sporul de calculator, de exemplu, dar au putut să taie, scurt, în doi timpi și trei mișcări, din ajutorul de înmormântare. Păi nu vă e rușine, bă, nesimțiților?



ULTIMA ORĂ

  • Acum 4 hours In vizor
    Însuși El, Excelența Sa, Emil Boc, în Marea Înțelepciunea Sa s-a gândit că e frumos să se apuce de modernizări și să pună la pământ statuia lui Iuliu Maniu, fix cu câteva zile înainte de comemorarea a 70 de ani de la moartea sa în închisoarea de la Sighet
  • Acum 6 hours PORTRET
    DACĂ ȘI NEA’ CEAȘCĂ TĂIA ACCESUL GRATUIT LA ÎNVĂȚĂMÂNT (care e înscris și acum în Constituție), mai ajungea Dîncu din Runcu Salvei să se joace de-a politicianul? Vicepreședintele PSD susține privatizarea învățământului preuniversitar
  • Acum 6 hours Din oras
    Cu lucrările nerecepționate, dar trecut ca reușită a măreței administrații ”Bociene”, Parcul Tineretului – Pădurea Clujenilor, intră în renovare
  • Acum 11 hours Din oras
    Viral pe Tik Tok: O cămilă paște-n Cluj
  • Acum 12 hours Din oras
    URMEAZĂ STAȚIA OSĂ METROUL, PRELUNGIREA LICITAȚIEI cu încă o lună
  • Acum 12 hours In vizor
    NOROI ARENA. Jucătorii Rapidului: ”Un teren jalnic. Aveam noroi până la genunchi”. ”U” Cluj, o remiză jalnică
  • Acum 14 hours FOTOGRAFILA
    ”Strâmtoratul” buget al Clujului își permite aruncarea banilor pe apa Someșului navigabil
  • Acum 1 day Editorial
    Prostoii visează la anticipate. Din 1991 aud cuvântul acesta, dar n-am participat decât la ”anticipăpate”. Care ar fi șansele?
  • Acum 1 day Din oras
    BRAVO, EMIL BOC, PARTIDUL COMUNIST ROMÂN ÎȚI MULȚUMEȘTE: Statuia lui Maniu, dată jos cu excavatorul. Finanţatorul statuii, academicianul Emil Borzo: ”Sunt şocat”
  • Acum 1 day Straineze
    SLUGA MOSKOVEI, Viktor Orban, preia retorica Rusiei: ”Dacă trimiți arme Ucrainei, (…) indiferent ce spui, ești în război”
  • Acum 1 day General
    10 ani cu Ziar de Cluj
  • Acum 1 day Politica
    Ciolacu anunță politica fiscală a PSD: Companiile mari să plătească la fel ca și micile companii un impozit de cel puțin 1% din cifra de afaceri. Impozitul pe dividende e prea mic față de Germania
  • Acum 1 day Din oras
    “Încă o mizerie marca prof. Ștefan Florian” – un neurochirurg din generatia noua il face praf pe “vedeta” Spitalului Transilvania, detinuta de Abu Arif Khaled. Florian, ratatul moral al medicinei clujene
Citește și...
Recomandările redacției
TOP CITITE