In vizor

Noul sediu al Facultății de Matematică din Grigorescu nu a primit aprobarea arhitecților: ”UBB are bani, deci să-și construiască altundeva”

Scris de 79

Arhitecții din cadrul Comisiei de Urbanism a Consiliului Local Cluj-Napoca nu au fost deloc încântați de proiectul Universității Babeș Bolyai prin care dorește să construiască în Grigorescu, lângă Casa Radio, un nou sediu pentru Facultatea de Matematică Informatică.

Arhitecții consideră că spațiu verde existent acum acolo ar trebui păstrat, iar o clădire de dimensiunile celei pe care UBB dorește să o ridice nu își are locul acolo. Aceștia au menționat faptul că UBB trebuie să reprezinte un exemplu, iar o clădire emblematică precum Casa Radio ar trebui să își păstreze parcul, chiar dacă acel teren aparține Universității. 

Conducerea UBB a reacționat și au decis să transmită o serie de precizări și să adreseze mai multe întebări care să dea de gândit Comisiei de Urbanism.

”Arhitecții au considerat deocamdată inoportună acordarea unui vot favorabil construirii sediului Facultății de Matematică și Informatică, deși se pare că această propunere a fost agreată în principiu de reprezentanții Primăriei, iar informatica constituie un avantaj competitiv important și un element central al brandului orașului nostru”, potrivit UBB.

Precizări:

  • (1) UBB este cea mai mare universitate a țării și una dintre cele mai reprezentative. Această anvergură academică se răsfrânge pozitiv și asupra prestigiului orașului nostru, atrăgând resurse umane și socio-economice de calitate. Păstrarea însă a acestei anverguri, ca avantaj competitiv, se poate face doar printr-o dezvoltare continuă a infrastructurii academice, în condițiile în care dezvoltarea academică este puternică; spre exemplu, numărul de studenți ai UBB a crescut constant în ultimii ani, UBB fiind acum o comunitate de aproximativ 55 000 de oameni.
  • (2) UBB contribuie decisiv nu doar la competitivitatea țării, dar și a orașului nostru. Prezența studenților și inovațiile UBB modernizează comunitatea clujeană și dinamizează mediul socio-economic, cu impact asupra bunăstării oamenilor și profilului orașului (ex. smart/innovation/IT/young/green).
  • (3) Noua conducere a UBB are angajamentul de a dezvolta UBB în strânsă legătură cu orașul și cu normele acestuia de urbanism, dar într-o modalitate predictivă, constructivă și de combinare a tradiției cu modernitatea. Nu vrem ca UBB să câștige ceva în dauna orașului, dar nici nu vrem să pierdem împreună oportunități! Numai împreună ne putem dezvolta și menține avantajul competitiv, pentru bunăstarea oamenilor.

Întrebări:

  • (1) Când dorim să ne dezvoltăm în zona centrală a orașului ni se spune că acolo nu se mai poate. Dar de ce nu ar avea loc și dezvoltarea academicului în centrul orașului, gândit adecvat, alături de alte dezvoltări non-academice? Aceasta cu atât mai mult cu cât academicul este adesea mai bine integrat în partea tradițională a centrului orașului, cu beneficii pentru mulți oameni, în logica binelui public.
  • (2) Când dorim să ne dezvoltăm în zona cartierelor orașului, dinamizând academic și socio-economic și acele zone, pentru a reduce discrepanțele și polarizările din oraș, aflăm iar că nu se mai poate. De ce nu am folosi academicul să dinamizeze și aceste zone, pentru a reduce discrepanțele și polarizările din oraș? Aceasta cu atât mai mult cu cât rolul academicului în acest proces este deja unul validat științific (bazat pe dovezi).
  • (3) Când spunem că ne vom dezvolta în afara orașului, într-un nou campus, ni se spune că UBB este un „oraș în oraș” și astfel susținem comunitatea și economia clujeană și că ar fi bine să continuăm așa. Continuăm, dar cum facem dacă opțiunile 1 și 2 sunt blocate?

”Am vrea să înțelegem strategia Consiliului Local pentru a lua împreună cele mai bune decizii. De asemenea, sperăm la atitudini profesioniste, suportive și de cooperare, pe care știm că experții din Comisia de specialitate le pot oferi, nu la argumente care nu mai pot merge în vremurile în care trăim (ex. „UBB are bani, deci să-și construiască altundeva”; „de ce e nevoie de spații, când studenții învață online” etc.). Noi credem că studenții UBB și comunitatea UBB în general merită un tratament mai elegant și bazat pe susținere reală. Și credem că această discuție este de interes nu doar pentru UBB, ci pentru întreg mediul academic clujean. În fine, sperăm într-o susținere și cooperare reciprocă pentru prezent și viitor, fără invocarea experiențelor trecute de care mulți nu suntem răspunzători!”; este mesajul transmis de conducerea UBB.

Ziar de Cluj anunța zilele trecute despre intenția UBB de a ridica în Grigorescu un nou sediu pentru Facultatea de Matematică Informatică. 

”Se propune edificarea unei cladiri pentru Facultatea de Matematica si Informatica cu regim de inaltime 2S+P+2E+R și inaltime maxima de 15.50 m pe terenul aflat în proprietatea Universității Babes Bolyai. Clădirea va fi realizată sub forma unui monovolum, dezvoltat relativ paralel cu strada Donath. Se va acorda o atenție deosebită modului de dispunere a amfiteatrelor și sălilor de curs/seminar, astfel încât acestea să beneficieze de lumină naturală, evitându-se orientarea acestora spre nord sau sud”, potrivit Planului Urbanistic de Detaliu prezentat în cadrul Comisiei de Urbanism.



ULTIMA ORĂ

  • Acum 1 hour In vizor
    PE REPEDE ÎNAINTE: La 15.30, liderii sindicali au fost primiți de Iohannis la discuții. La 15.54, aceștia au părăsit discuțiile. Cu tot cu strânsul de mâini, atâta timp a putul aloca Președintele discuțiilor despre Educație
  • Acum 1 hour Straineze
    Lovitură pentru Viktor Orban: Parlamentul European și mai multe țări vor ca Ungaria să fie sărită de la președinția rotativă a UE
  • Acum 3 hours Politica
    Ciolacu și Rafila merg la guvern la întâlnirea premierului Ciucă cu sindicaliștii din sănătate
  • Acum 4 hours Eveniment
    Peste 20.000 de profesori au plecat în marș spre Cotroceni: ”Cu Iohannis și cu Ciucă, educația-i pe ducă!” Negocierile cu premierul Ciucă au eșuat. La Cluj, Piața Unirii este plină ochi de sindicaliști
  • Acum 5 hours Sport
    Ioan Ovidiu Sabău părăsește U Cluj. Poziția Clubului
  • Acum 6 hours General
    AUTOSTRADA MELCULUI: CNAIR a deblocat contractul pentru lotul început de Bechtel
  • Acum 7 hours Sport
    După ce a ratat titlul cu CFR Cluj, Dan Petrescu părăsește ”forbalul” românesc (că, ce se întâmplă în România, numai fotbal nu e)
  • Acum 7 hours In vizor
    Liberalul Iancu Gheorghe a votat în favoarea numirii propriului fiu în Consiliul de Administrație al unei societăți subordonate Consiliului Județean Cluj. Cică ”n-a furat, n-a dat în cap”, ”sistemul online este de vină”. ”Băbăiete”, după ce că minți ca o servitoare de la o zi la alta, ai încălcat grosolan legea. Tișe, așteptăm să-i soliciți DEMISIA și să ANULEZI numirea TRUCATĂ!
  • Acum 8 hours Politica
    Marius Budăi: Accesul ucrainenilor pe piaţa muncii din România poate fi uşurat printr-o legislaţie temporară
  • Acum 8 hours Editorial
    Legea pensiilor și pensionărilor nesimțite este DOAR pentru personalul auxiliar, nu pentru ”baștanii” sistemului. Guvernanții au impresia că toată lumea e făcută la apelul CV-urilor falsificate
  • Acum 8 hours Politica
    Guvernul încearcă să amețească sindicatele din Învățământul preuniversitar cu ”suta de lei”: primă pentru susținerea carierei didactice de 2000 de lei în iunie și o altă primă de 2000 de lei în octombrie, care se va acorda până 2027. Plus semnarea unui acord pe Legea salarizării
  • Acum 10 hours Politica
    Patriciu Achimaș Cadariu, deputat PSD de Cluj, despre ”boala plicului” și ”apucăturile de umefistan” ale lui Alexandru Rafila, ministrul PSD al Sănătății. Mărul discordiei: Planul de Combatere a Cancerului
  • Acum 11 hours Eveniment
    SEZONUL GREVELOR: Profesorii fac miting marți la Cotroceni, urmează sindicaliștii din sănătate, penitenciare, poliție, CFR Călători dar și transportatorii
Citește și...
Recomandările redacției
TOP CITITE