PubliNews

Noile dermatocosmetice Gerovital H3 Derma+, disponibile cu 20% reducere în toate magazinele Farmec din oraș

Toamna aceasta, Farmec a îmbogățit linia dermatocosmeticelor Gerovital H3 Derma+ cu 8 produse noi destinate îngrijirii speciale a tenului, corpului și părului. Concepute de către experții Gerovital în colaborare cu specialiști în domeniul sănătății, dermatocosmeticele poartă emblema Pharmaceutical Concept, sunt hipoalergenice, fără parabeni sau conservanți, iar pe lângă rolul estetic, au și un efect de calmare și accelerare a procesului de vindecare a anumitor afecțiuni ale pielii.

Noile produse sunt deja disponibile în magazinele Farmec din oraș, situate pe strada București nr. 55 și pe strada Napoca nr. 25, precum și la Magazinul Central de pe strada Regele Ferdinand nr. 22-26, unde, până pe 30 noiembrie, beneficiați de reduceri de 20% la toate cosmeticele din această gamă.

Printre dermatocosmeticele Gerovital H3 Derma+ de care vă puteți bucura la prețuri reduse în magazinele Farmec se numără Apa micelară, produs ce împrospătează tenul, asigurându-i o demachiere blândă și reducând inflamațiile. De asemenea, Crema pentru piele cu roșeață și scuame neutralizează petele roșii de piele descuamată specifice dermatitei seboreice, redându-i aspectul sănătos, iar Crema anticuperozică hidratantă SPF 10 calmează iritațiile și senzațiile de disconfort, având efect antiinflamator și ajutând inclusiv la mascarea roșeții.

În ceea ce privește îngrijirea corpului, gama se îmbogățește cu două produse noi hidratante, destinate chiar și ameliorării simptomelor psoriazisului: Gelul de duș cremă concentrată ce curăță delicat pielea sensibilă și uscată, asigurându-i protecție și hidratare intensă, de lungă durată și Crema corp pentru piele uscată, ce are efect emolient, calmează senzațiile de mâncărime, îmbunătățind elasticitatea pielii și contribuind la regenerarea rapidă a acesteia.

De asemenea, pentru sănătatea scalpului și frumusețea părului au fost concepute Șamponul cremă nutrireparator care reface părul în profunzime, hrănind și întărind firul de păr de la rădăcină până la vârf și Șamponul sebocorector ce răspunde nevoilor  părului gras, redându-i vitalitatea  și prospețimea.

Noutatea absolută a gamei o constituie Crema pentru copii, dedicată îngrijirii și protecției pielii sensibile din zona scutecului, a sugarilor şi copiilor mici. Formularea sa delicată de tip emulsie o face ideală pentru pielea bebelușilor,  prevenind apariția iritațiilor, calmând și reparând pielea sensibilă.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *