In vizor

Nici un conflict de interese, nu e așa? Compania de stat Transgaz, unde fratele lui Kovesi este director, dă un contract de 30 milioane euro firmei Sutech, la care lucrează soția lui

Transgaz Mediaș SA, o companie de stat la care președintele consiliului de administrație este PSD-istul clujean Remus Lăpușan (foto), a acordat o licitație de aproape 30 milioane de euro firmei SUTECH din Mediaș. Unul dintre directorii Transgaz este Sergiu Lascu, fratele fostului șef DNA, Codruța Kovesi, iar soția lui, Adriana, lucrează taman la firma Sutech. Ca o coincidență, firma Sutech a început să câștige consistente de la Transgaz din 2017, anul în care soția lui Lascu a început să lucreze la firma patronată de Gabriel Bucur, scrie Gazeta de Cluj.

La jumătatea acestei luni, compania de stat Transgaz Mediaș a atribuit contractul COMPRESOARE CENTRIFUGALE ACȚIONATE CU TURBINE PE GAZE necesare pentru execuția proiectului „Dezvoltări ale SNT în zona de Nord – Est a României în scopul îmbunătățirii aprovizionării cu gaze naturale a zonei precum și a asigurării capacităților de transport spre Republica Moldova“ firmei Sutech din Mediaș, patronată de Gabriel Bucur. Valoarea contractului este de aproximativ 30 milioane de euro (139.507.161 de lei, fără TVA).

La firma respectivă lucrează Adriana Lascu, soția lui Sergiu Lascu, fratele fostului șef DNA, Laura Codruța Kovesi (foto). Serviu Lascu lucrează pe un post de director la compania de stat Transgaz Mediaș, autoritatea care a organizat și atribuit această licitație. Remus Lăpușan, președintele Consiliului de Administrație al Transgaz, a refuzat să facă vreun comentariu.

Potrivit declaraţiei de avere depuse de Sergiu Marius Alin Lascu, fratele Laurei Codruţa Kovesi, pe portalul Agenţiei Naţionale de Integritate, în data de 22 mai 2018, cumnata fostei şefe anticorupţie, Adriana Lascu, încasează venituri salariale de la trei companii private. Este vorba despre SC Sutech SRL, SC Finance Expert SRL şi despre SC Central SA Mediaş, de unde, în ultimul an fiscal aferent perioadei la care face referire documentul citat, a realizat venituri în cuantum total de 144.249 de lei.

De asemenea, Adriana Lascu a mai realizat, în aceeaşi perioadă fiscală, venituri de 2.748 de lei ca persoană fizică autorizată, din prestarea unor activităţi de auditare, precum şi 160.314 lei dividende de la companiile M&A Audicont SRL, respectiv de la SC Finance Expert SRL Mediaş.

Sergiu Lascu a depus această declaraţie de avere în calitate de director delegat, în baza Deciziei nr. 952 din data de 5 decembrie 2014, al Societăţii Naţionale de Transport Gaze Naturale SNTG Transgaz Mediaş SA.

Contracte de sute de milioane pe două țevi de gaz

Firma Sutech, patronată și administrată de Gabriel bucur, un om de afaceri din Mediaș, are o evoluție financiară destul de interesantă. În 2015, firma a declarat o cifră de afaceri de aproximativ 100 de milioane de lei, iar în următorii doi ani suma s-a situat între 6 și 8 milioane de lei. După angajarea în 2017 a Adrianei Lascu, compania și-a revenit brusc ajungând la o cifră de afaceri de peste 62 de milioane de lei și un profit de 5 milioane de lei.

În 2017, potrivit SEAP (Sistemul Electronic al Achiziţiilor Pubice), SC Sutech SRL s-a înscris, prima dată, la o licitaţie organizată de Transgaz SA, în vederea furnizării unei staţii mobile de comprimare-recuperare, echipată cu un grup de comprimare şi destinată intervenţiei în zona de situare a conductelor de transport a gazelor naturale ale Transgaz.

Au participat şapte operatori economici, din care s-au calificat în etapa finală doar patru firme, pentru ca, în 20 iunie 2017, Transgaz SA Mediaş să atribuie contractul, pentru 6.160.628,81 lei cu TVA inclus, chiar societăţii SC Sutech SRL Mediaş.

În urmă cu un an, firma Sutech a primit de la Transgaz SA Mediaş un alt contract pentru furnizarea de material tubular, fitinguri, robinete şi îmbinări electroizolante necesare pentru două proiecte ale societăţii de stat. Respectiv proiectul “Interconectarea sistemului naţional de transport cu sistemul internaţional şi reverse flow la Isaccea” şi proiectul “Interconectarea Staţiei de Comprimare Jupa la sistemul naţional de transport de gaze naturale”. Valoarea acestui contract a fost de 21.231.943,93 de lei, cu TVA inclus.

Pe filiera Romgaz SA, o altă companie de stat din domeniul gazelor naturale, Sutech a câștigat contracte în valoare de aproximativ 190 de milioane de lei. Bucur, patronul firmei, este asociat în altă companie cu Lucian Bârsan. La rândul lui, cel din urmă este partener de afaceri cu fostul director de Dezvoltare al Centralei Romgaz, Constantin Manoliu.

Proiect în valoare de peste 150 milioane de euro

Valoarea proiectului “Dezvoltări ale Sistemului Național de Transport gaze naturale în zona de Nord-Est a României” este de 152 de milioane de euro, dintre care 46 de milioane de euro provin din fonduri europene din cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare. Proiectul prevede dezvoltarea capacității de transport a gazelor naturale în zona de Nord-Est a României și asigură capacitatea de transport a gazelor naturale dinspre România spre Republica Moldova, prin conducta de interconectare Iași – Ungheni.

Prin realizarea acestui proiect se asigură un flux constant de gaze spre consumatorii din zona de Nord-Est a României, creându-se astfel posibilitatea livrării unor cantități de gaze suplimentare celor actuale, care pot contribui la dezvoltarea zonei din punct de vedere economic și social. De asemenea prin aceste investiții se oferă Republicii Moldova atât o nouă rută de alimentare cu gaze naturale cât și alternative la gazele Gazprom.

În urma implementării proiectului, toți jucătorii de pe piața gazelor naturale vor avea la dispoziție, în mod nediscriminatoriu, un culoar de transport cu caracteristici tehnice adaptate. De asemenea, vor putea fi asigurate servicii de transport gaze în condiții de alimentare de urgență, respectiv în situația în care este sistată sau întreruptă alimentarea cu gaze din Rusia se pot asigura în orice moment volumele de gaze convenite cu Republica Moldova de 1,5 miliarde mc/an – 2,2 miliarde mc/an.

Baschet pe Parchete

Laura Kövesi este fiica procurorului Ioan Lascu, care a deținut vreme de aproximativ 30 de ani funcţia de şef al Parchetului de pe lângă Judecătoria Mediaş. A absolvit învăţământul preuniversitar la Mediaş, unde a evoluat ca baschetbalistă la Club Sportiv Şcolar Mediaş. De acolo a fost selecţionată în echipa naţională de baschet feminin-cadete a României, cu care a câştigat în 1989 la Timişoara titlul de vicecampioană europeană. Între 1991-1995 a urmat cursurile Facultăţii de Drept în cadrul Universităţii Babeş-Bolyai. Între 15 septembrie 1995 – 1 mai 1999 a fost procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sibiu. În 2 octombrie 2006 l-a înlocuit pe Ilie Botoş la conducerea Parchetului de pe lângă ÎCCJ și, ulterior, pe Daniel Morar la conducerea DNA. După implicarea ei în mai multe scandaluri din justiția română, Kovesi se pregătește să devină procuror șef la Parchetul European.

Dosarul în care era vizat și fratele fostului șef DNA a fost clasat

Potrivit unor declarații făcute de Alin Bica, fostul șef al DIICOT, Sergiu Lascu ar fi fost vizat într-un dosar de procurorii din unitatea pe care o conducea. Ea a spus că dosarul în care era vizat fratele Laurei Codruţa Kovesi, Sergiu Lascu, a fost clasat, după ce a fost declinat de la DIICOT, la DNA, aspect pe care l-a citit în presă. Bica a mai spus că, dacă acest dosar ar fi redeschis, fratele Laurei Codruţa Kovesi ar putea răspunde pentru fapte penale: „Sunt sigură de lucrul acesta nu numai în ceea ce îl priveşte pe dumnealui, dar şi celelalte persoane cercetate în acea cauză”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *