Reportaj

Nici protestele nu mai sunt ce-au fost odată – Cum a fost la mitingul cu zece oameni, învins de Hara și Dan Bittman

Concertul programat duminică seara în Piața Unirii a fost mai tare decât protestul pentru susținerea DNA, programat la aceeași oră. Sute de clujeni s-au dus să îi vadă pe Dan Bittman, Adrian Despot și trupa Hara, în timp ce Codruța Kovesi a adunat doar zece fani.

Ceea ce trebuia să fie un protest cu sute de participanți, s-a transformat duminică seara într-un fiasco de zile mari. Cel puțin 250 de persoane au scris pe Facebook că vor participa la protestul “Cod roșu la DNA”, organizat ca urmare a amestecului Guvernului în treburile DNA, după ce ministrul Justiției, Tudorel Toader a trimis un control la DNA.

Pe Facebook se scriu multe, în realitate se fac puține. Întocmai ca în zicala “Cei patru evangheliști sunt trei, Luca și Matei”, sutele de protestatari au fost de fapt zece protestatari, împrăștiați și dezorientați la Clopotul de pe bulevardul Eroilor.
Și acei zece protestatari păreau că au venit mai mult în scârbă. Nu au avut nicio pancartă decentă. Trei dintre ei au încropit pe loc, pe niște bucăți de carton câteva mesaje scrise cu pixul: “DNA suntem de partea ta”, “Kovesi,you are our only hope”, “Rise, rise the truth for us”. Nu s-au mai obosit să le fluture în vânt, le-au proptit de scările monumentului, iar cine o fi curios să le vadă nu are decât să se aplece și să se uite.

Dincolo, Piața Unirii se umplea cu fiecare minut care trecea. Clujenii au fost mai interesați să îi audă și să îi vadă pe Dan Bittman, Adrian Despot sau Hara decât să își bată capul cu lucruri grele, cum ar fi controalele la DNA.
Protestatarii au fost atât de puțini încât au fost depășiți numeric de jandarmi și jurnaliști.

Unii dintre participanți nici măcar nu știau de ce se află acolo. Au greșit tematica protestului.

“Protestez față de faptul că oameni incompetenți pe care CV-ul nu îi recomandă, cazierul nu îi recomandă ajung totuși în poziții înalte în stat – ministru, prim-ministru, președinte, parlamentari. Mi se pare incredibil că trebuie să protestăm pentru ceva evident”,  spune Ciprian, care stă jos, pe scările monumentului, toropit de căldură.

Dacă îl excludem pe Ciprian, care a fost pe lângă subiect, mai rămân doar nouă participanți, care aveau habar pentru ce au ieșit în stradă.

“Partidul penal vrea să distrugă Justiția, care este a treia putere și trebuie să fie apolitică. Una dintre puterile politice, cea legislativă vrea să mutileze justiția. În primul rând pentru asta protestez. Nu ar trebui ca politica să se amestece în justiție. Justiția trebuie să își facă treaba ei, iar puterea legislativă să scoată legi care să nu afecteze justiția”, afirmă Călin Blaga, protestatar pasionat, care a participat la toate mitingurile.

Un tânăr firav, cu un aer puțin hipsteresc, puțin flower-power și cu insignă #rezist în piept crede că politicienii vor să creeze confuzie.
“Sunt în primul rând aici ca să îmi arăt susținerea față de DNA și protestez ca prin susținerea mea să arăt că ceea ce face DNA este bun, iar politicienii de acum încearcă să denigreze și să creeze confuzie pentru că așa e cel mai ușor de manipulat”, declară Ciprian.

Un domn și o doamnă trecuți de 50 de ani, îmbrăcați în alb, parcă pregătiți de o croazieră pe un vas de lux, s-au alăturat și ei puținilor protestatari. Cel puțin ei sunt în temă și știu clar de ce se află în stradă.  

“Nu cred că politica ar trebui să se amestece în justiție. Deocamdată DNA reprezintă împreună cu procurorul general singurul echilibru care mai poate fi stabilit pentru că Parlamentul, Guvernul, Curtea Constituțională sunt în mâinile lui Dragnea, mai lipsește DNA-ul și procurorul general”, spune clujeanul.

De ce sunt atât de puțini oameni la protest? Pe sistemul câte bordeie atâtea obiceie, unii cred că e de vină ignoranța, alții că Hara e vinovată pentru că și-a găsit să cânte tocmai acum în Piața Unirii.

“Sunt puțini pentru că în Cluj cântă Hara. Veneau mai mulți, dacă nu ocupa alt spectacol piața”, este de părere Călin Blaga.

Ciprian, băiatul cu alură hippie este convins că ignoranța este baiul.

“Oamenii preferă probabil să trăiască într-o oarecare ignoranță confortabilă și pentru foarte mulți e mai confortabil să ignore ceea ce se întâmplă în jurul lor pentru că ei au un serviciu, un venit și se mulțumesc cu asta. Ca să vii aici trebuie să depui un minim efort și cumva te și apasă pentru că trebuie să stai conectat la ceea ce se întâmplă”, explică tânărul.

Alții nu au nicio explicație pentru eșecul total al protestului.

“Nu știu cum să explic faptul că sunt atât de puțini oameni pentru că am văzut ce s-a întâmplat cu protestele OUG 13 și mă așteptam totuși să fie mai ok Clujul”, afirmă domnul în alb.

Oricare ar fi explicația, cert e că duminică seara clujenilor prea puțin le-a păsat de Guvernul care își bagă nasul în oala DNA-ului și au preferat să se simtă bine la concertul din Piața Unirii, unde au cântat, printre alții, Hara, Adrian Despot, Dan Bittman, Dan Teodorescu.
Duminică seara au fost programate proteste similare în mai multe orașe mari din țară.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *