Eveniment

NICI O ZI FĂRĂ MĂCAR UN ACCIDENT. Accident în lanț în Feleacu. Mai multe persoane duse la spital

Un accident de circulație a avut loc în urmă cu puțin timp în Feleacu. În accident au fost implicate patru mașini. La locul accidentului pompierii au găsit 10 persoane care se aflau în cele patru mașini implicate în incident. Toate au ieșit singure din autoturisme. Cinci dintre acestea au fost transportate la spital. Printre ele și un copil. 

Pompierii din cadrul Detașamentului 1 Cluj-Napoca sunt cei care intervin la accidentul rutier petrecut în comuna Feleacu. În accident au fost implicate 4 autoturisme, anunță ISU Cluj, care precizează că nu există victime încarcerate.

feleacu1

La fața locului se află două autospeciale, un echipaj SMURD de terapie intensivă mobilă și două ambulanțe SAJ.

Polițiștii au demarat cercetările la fața locului. Traficul este blocat.

UPDATE: Potrivit polițiștilor, un șofer care circula pe direcția Turda spre Cluj-Napoca, într-un viraj la dreapta ar fi pierdut controlul mașinii, ulterior ar fi ajuns pe contrasens unde a lovit 3 mașini.

”Azi, 1 octombrie, în jurul orei 11.10, polițiștii au fost sesizați pentru a interveni la un accident rutier produs în comuna Feleacu.

Din primele informații, un conducător auto în vârstă de 37 de ani, din Cluj-Napoca, care circula cu autoturismul pe direcția Turda spre Cluj-Napoca, la km 466+560 m, în afara localității Feleacu, într-un viraj la dreapta ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, ulterior ar fi ajuns pe sensul opus de mers unde a intrat în coliziune cu alte 3 autoturisme.

În urma impactului, conducătorul auto de 37 de ani, două persoane de sex feminin, dintre care o minoră de 12 ani, dar și 3 bărbați cu vârste cuprinse între 36 și 47 de ani au necesitat îngrijiri medicale.

Traficul rutier a fost blocat pentru aproximativ o oră și 20 de minute.

Testările conducătorilor auto  cu aparatul etilotest au indicat rezultate negative”, a transmis IPJ Cluj.

 

Sursa: ISU Cluj

Foto: Infotraficromania.ro