In vizor

Nici nu și-a început bine traiul noul PUG, că și-a cam mâncat mălaiul la investitori

Odată cu venirea solstițiului de vară, expiră la Cluj-Napoca prevederile vechiului Plan Urbanistic General și-și intră în drepturi mult întârziatul nou PUG. Ca lucrurile să fie făcute gospodărește, azi este și ultima zi în care se depun documentațiile pe proiectele de dezvoltare imobiliară făcute pe vechiul PUG, pentru ca, în termen de cinci zile, conform legii, harnicii funcționari din Primăria Cluj-Napoca să poată să le răspundă celor care vor să facă o casă, un bloc, o investiție ceva, cam care mai sunt documentele necesare a mai fi completate, actualizate, re-actualizate – mă rog, ale birocrației distracții. Vorbim despre un fel de alba-neagra a lui asta are, asta n-are, asta-i lucrarea câștigătoare, cu mii de hârtii depuse astăzi și care vor trebui să aibă un răspuns, corect și bine documentat, peste cinci zile lucrătoare: adică marția viitoare.

Intrigați de agitația din Primăria Cluj-Napoca, de valul de cetățeni ce au luat cu asalt instituția, fiecare cu dosărelul la sub-braț, am sunat un prieten dezvoltator imobiliar să ne descâlcească ițele acestui nou PUG mult prea întârziat.

Discuția a început cu dreptul, ca orice discuție despre dedesupturile afacerilor autorităților publice: “măi, numai să nu mă dai cu numele la gazetă, că-mi distrug ăștia afacerile”. Că așa-i la noi când administrația se înverșunează împotriva propriilor cetățeni prin normative, legi și numiri de incompetenți în funcții – se supără rău, dacă o dai în gât. Birocrația bate în obtuzitate mai rău ca fosta Securitate.

Deci (sub protecția anonimatului), aflăm ce se întâmplă “de mâine” cu proiectele imobiliare ale dezvoltatorilor imobiliari și ale persoanelor fizice: se așteaptă răspunsul la dosarele depuse și, cel mai probabil, fiind vorba despre un volum al hârțogăraiei ce depășește clar capacitatea personalului din Primărie (bașca răspunsurile nemulțumitoare), instituția se va procopsi măcar cu câteva zeci de procese. Adică bani și nervi cheltuiți aiurea.

Să ne aducem aminte cum, cu două săptămâni înainte de finalul lui 2015, la Direcția de Urbanism s-au înregistrat un număr de aproximativ 7999 adrese, respectiv cereri pentru emiterea unui certificat de urbanism, dintre care un număr de 6876 au fost rezolvate favorabil, 701 nefavorabil, 259 rezolvate parțial, iar restul au fost rezolvate intern sau transmise la serviciile de specialitate. Cu acel val de depuneri, la Serviciul Autorizări Construcții s-au înregistrat un nr. de 6442 cereri dintre care 1621 rezolvate favorabil ca autorizații de construire, 111 autorizații de desființare, 212 certificate de atestare a edificării construcției, restul fiind alte tipuri de cereri. Am avut o încărcare per funcționar de 3-4 dosare pe zi. Conform normelor europene, ar trebui s avem 60 de funcționari la 100.000 de locuitori. Adică, ar trebui să avem 180 de funcționari în domeniu. Ori, în Primăria Cluj-Napoca lucrează 13 inspectori la Urbanism, 15 inspectori la Serviciul Autorizari Construcții, 7 la Strategie Urbană, plus încă 8 care au fost angajate pe parcursul anului curent. Realizați, deci, cam la ce volum de muncă vor trebui să facă față cei 33 de funcționari!

Apoi, având în vedere neajunsurile noului PUG, anumite limitări ale regimurilor de înălțime, cerințe absurde pe UTR-uri, în mod cert se vor bloca investițiile, consecința firească fiind o creștere a prețurilor în imobiliare de cel puțin 15-20% până în anul care vine. “Sunt zone în care, la un preț de 1000 de euro pe metru pătrat, regimul de înălțime este limitat la 6 nivele. Cum să construiești ieftin dacă nu-ți scoți investiția?”. „Și sunt zone, ca de exemplu în Borhanci, în care ți se cere să trasezi bulevarde pe noile PUZ-uri în zone în care deja sunt construite case și chiar blocuri. Vreau să-mi fac casă, dar nu pot respecta UTR-ul de zonă, că nu am cum să-i rog pe cei din vecinătate să-și ia casa sau blocul în brațe și să le retragă să pot trasa eu bulevardul pe care mi-l cere noul PUG. Puteau să aibă atâta cap să facă chestii din acestea în zone noi de dezvoltare, nu în cele în care și-au făcut mendrele atâția ani”.

Așa că soluția celor care au bani este de a-și căuta de investiții în alte zone ale Patriei, iar a celor care vor doar să-și facă o căsuță, să-și traseze bulevardul prin sufragerie.

Nu este prima dată când investitorii imobiliari condamnă primăria pentru că ține pe loc proiectele imobiliare din oraș și se declară nemulțumiți de ceea ce pot amenaja pe parcelele din proprietate. Și nici nu va fi ultima dată.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Exit mobile version