Nu arunci o broască în apa clocotită, că-ţi sare afară din oală. Dar, dacă o pui la fiert încetişor, moare fără să sesizeze pericolul.
Prin urmare, nu sari să-l opăreşti pe român la buzunare, ci-i pui portofelul la presa cu pas mic, să nu simtă decât când e prea târziu. Să luăm cazul Sănătăţii care, conform articolului 34 din Constituţia României (cărticica cu care se şterg la dos politicienii noştri de cum ajung la putere), este un drept garantat, iar “Statul este obligat să ia măsuri pentru asigurarea igienei şi a sănătăţii publice.”
Se mai zice în articolul 22 ceva de genul: “ocrotirea sănătăţii precum şi dreptul la viaţă sunt garantate constituţional”. Şi, cui îi pasă. Când e vorba de bani şi de ocrotit interesele sponsorilor din Sănătate ai politicienilor, “populimea” poate ieşi cu picioarele înainte şi eviscerată de portofel şi din sistemul de Sănătate, nu numai din cel al Muncii.
Victor Costache, care a fost de fapt nu ministrul liberal al Sănătăţii în guvernul Sică Mandolină, ci al afacerii medicale Polisano, a demisionat din funcția de ministru al Sănătății pe 26 martie 2020. Cam deodată cu declararea stării de urgență din cauză de pandemie.
Nu avea nici un motiv să rămână la minister pe vremuri de pandemie, să i se vadă incompetenţa în serviciul public şi competenţa ca argat al băieţilor deştepţi din Sănătate. Oricum „misiunea” lui fusese parțial îndeplinită: tocmai ce, prin Ordonanţă de Urgenţă, dată noaptea, ca hoţii, s-au privatizat o parte din programele naționale de sănătate.
“Maurul” privatizase, “maurul” putea să plece. Că “mauri” care să ducă treaba murdară mai departe se vor găsi, ori de câte ori oportunitatea se iveşte.
Ce n-a reuşit Vlad Voiculescu – alt samsar politic de Sănătate, încearcă să reuşească proprietara de clinică privată, Ioana Mihăilă, minstresa “pluseristă” a Sănătăţii, în complicitate cu revenitul ca şi “sconsilier” onorific pe Sănătate al primului ministru Cîţu, Victor Costache – revenit în peisaj pe 1 februarie 2021. Iată un loc în care Coaliţia de guvernare se înţelege de minune: buzunarele românilor.
Ce coincidenţă face ca Florin Cîțu să semneze, de unul singur, zilele acestea, un proiect de ordonanță de urgență prin care, sub pretextul plafonării, legiferează suplimentarea cu 10% a numărului de paturi contractate de spitalele private?
Asta în condiţiile în care, post-decembrist, au dispărut 40% din paturi din spitalele statului. Ale Statului acela care “ocroteşte sănătatea”, un drept garantat prin Constituţie… Nicăieri în Constituţia României nu scrie că Sănătatea este o marfă!
Sub flamura “libertății de a alege a pacientului” se introduce coplata. Pacientul poate alege între nosocomioalele de la stat, sau eviscerările sanitare (de portofel) de la privat. Ceva, oricum, nu va supravieţui.
Ca să evităm discuţii sterile pe subiectul “a opta”: în Franța, țara cu unul dintre cele mai performante sistem de sănătate din lume în ultimii ani, pacienții pot opta între spitalele private și cele publice, cheltuielile fiindu-le rambursate de către stat.
Dar în România trebuie să existe şi o scărpinătură pe după ceafă. Că, dintre toate statele membre ale Uniunii Europene, România alocă unul dintre cele mai mici procente din PIB sistemului de sănătate. Iar modelul francez funcţionează pentru că legile și reglementările au fost date în interesul pacientului, pe când la noi este apărat interesul pecuniar al proprietarilor de clinici (nici măcar al medicilor care lucrează acolo). Căci, conform Ordonanţei de Urgenţă, spitalul privat va primi bani din două surse pentru spitalizarea pacientului român: de la Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) și din buzunarul internatului.
Practic, prostoiul de contribuabil român plăteşte de două ori: o dată asigurarea obligatorie de sănătate și a doua oară contribuția personală. De ce?
Pentru că… subfinanţarea de care v-am zis nu acoperă costul real al serviciilor.
Păi, o “acoperă” la stat şi o descoperă la privat? Atunci de ce mai semnează furnizorii privați contracte cu CNAS? Nu există nici o obligație a unui furnizor de servicii private de sănătate să încheie contracte cu Casa! De ce se bagă privații într-o afacere păguboasă?
Că, aşa “puţini” cum se declară că ar fi, banii Sănătăţii, ăia palmaţi anual, de 30 de ani, prin intermediul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (şi ale sucursalelor sale judeţene), nu sunt puţini. Iar afacerile de cumetrie ale capitaliştilor de mucava din România se fac fix cum s-au făcut în toţi aceşti ani: numai prin conectare la ţâţele bugetului de stat.
De bine ce e croită Ordonanţa “în interesul cetăţeanului”, nu există stipulată nici o prevedere care să limiteze coplata.
Prin urmare, într-o ţară care dezvoltă de 30 de ani doar poli de sărăcie şi de pauperizare a propriilor cetăţeni, cum va “ocroti” Statul securisto-mafiot sănătatea românilor? Alfel decât din “obligaţie” faţă de sponsorii politicienilor?
Şi, gata!
PS: Poate nu am fost suficient de clar: în România, coplata e doar o formă de a finanța de la buget clientela politică din sănătate. Că românii, majoritar, nu sunt bogați. Iar bugetarii, pensionarii speciali cu venituri grase, se tratează în clinicile statului specializate (adică gratis), gen: spitale militare, clinici SRI şamd. “Reformiștii” ăștia din Coaliţia de guvernare sunt vânduţi grupurilor de interese. România este o țară săracă, cu un stat conus de Cleptocraţia de Cumetrie. Prin urmare, “populimea” e doar vită bună de tras la jugul cleptocraţilor.