Astăzi, pe surse, au apărut informații cu privire la fuziunea dintre PMP și PNL, partidele comandând un sondaj de amploare prin care să-şi consulte alegătorii cu privire la această mişcare și purtând negocieri pentru ca acest lucru să se întâmple după alegerile europarlamentare.
„Un studiu pe 27.000 de oameni cu drept de vot din România se realizează cu privire la fuziunea dintre PNL și PMP. În același timp, au existat deja discuții între Eugen Tomac și Ludovic Orban”, potrivit surselor citate de Antena 3.
În luna iunie a anului 2018, Radu Cristescu, atunci abia exclus din PMP, dezvăluia pentru DCNews că Eugen Tomac negociază cu Ludovic Orban ”vărsarea” PMP în PNL.
”Este o miză aici. E o miză ascunsă. (…) 80% știe și Traian Băsescu cine e Tomac. Tomac e în negocieri cu PNL-ul. Vrea să verse partidul în PNL. El știe foarte bine că nu mai au șanse la europarlamentare și nici să intre în Parlament. Atunci au negociat cu Ludovic Orban trecerea acolo. Nu mai sunt 27 de parlamentari cât eram la început, sunt 20. Au plecat destui și mai pleacă după Congres”
Dacă negocierile sunt de fuziune DUPĂ europarlamentare, înseamnă că domn’ Cristescu n-a fost „ejaculat” degeaba din PMP.
Dar…, indiferent de miză…
Voi realizaţi ce ar însemna fuziunea PNL cu PMP? Ca şi cum ar fraterniza şi ar „pupa Piaţa Independenţei” Organizaţia pentru Eliberarea Palestinei cu Mosasdul. Pentru acea parte din PNL care ţine de aripa Ludovic Orban, acea aripă care a păstrat PSD la putere şi l-a revigorat creând Uniunea Social Liberală.
Pentru aripa Buldogului Blaga, dacă va mai fi existând o asemenea aripă bleagă, va însemna nimic – oamenii-şi rumegă ce au furgăsit în anii de vămuire a banului public.
Dar pentru Alianţa Vestului, în frunte cu Emil Boc, ce anume va fi însemnând această deversare a ceea ce va mai rămâne din PMP în ceea ce va mai rămâne din PNL, dacă va fi să se facă?
La nivel de Cluj au mai fost zvonuri despre fuziune. Să nu uităm că există chiar un nivel de aşteptare în acest sens, având în vedere ex-relaţia dintre Emil Boc şi Traian Băsescu. Că Emil Boc este printre cei înscrişi în defuncta Fundaţie Mişcarea Populară, cea care a existat numai ca să adune semnături pentru înfiinţarea Partidului Mişcarea Populară. Şi că a pus osul, împreună cu aparatul municipalităţii clujene la apariţia acestui partid, măcar la nivel de Cluj.
Revenind la zvonistică (paragraful de mai sus nu e zvon), prin septembrie anul trecut, şefi din PNL Cluj și şi cei din PMP Cluj au lansat zvonuri despre o alianță (să se vadă reacţi şi alte celea). Scenariul fuziunii era dat ca valabil pentru europarlamentarele din acest an. Pentru alegerile locale din 2020 era inclus şi USR, precum şi viitoarea formațiune politică a lui Dacian Cioloș (aceasta care acum se numeşte PLUS).
Deocamdată, este de aşteptat să vedem ce se întâmplă. Sondajele dau, din nou, ca la fiecare început de ciclu electoral, o opoziţie „pe cai mari” (acum a ajuns la rând PNL să joace acest rol de „motor”) şi un PSD în prăbuşire accentuată. Contrar a ceea ce se întâmplă, de fapt, din 2012 încoace.
Pe cine vor să mobilizeze aceşti inşi care se joacă de-a Opoziţia la vot? Pe cei care îşi aduc aminte de PNL dând lovituri serioase instituţiilor statului de drept, alături de aliatul PSD? Pe cei care şi-l mai aduc aminte pe „Sică Chitaristul” ca fiind cel fără nici o altă slujbă decât cea din sinecuri (liberalism, măi frate!)? Pe cei care încă nu au obosit să-l înjure pe Băsescu şi să nu-şi căineze „penzia” tăiată de Emil Boc? Pe cei pentru care Tomac nu reprezintă decât un malac fără nici un fel de apariţie notabilă? Pe cei pentru care Cioloş nu reprezintă decât un alt „sorosist” deghizat în democrat după ce a fost „pionier” şi „utecist” al Uniunii securistice Vatra Românească (şi, mai nou, un mincinos comparabil cu Ponta)?
Adică ei, ca politicieni, sunt capabili (şi le-o cere „meseria”) să înghită orice broască, indiferent de cât de râioasă sau mare ar fi, dar nouă, ca alegători, de ce ne cer să fim la fel de jegoşi ca ei, la fel de lipsiţi de scrupule?
Din start începe să se contureze aceeaşi mizerie a politicii româneşti: răul cel mic, cel care ne-a pus pe butuci ca naţiune, cel care a alungat peste graniţe 4 milioane de români.
Mai străduiţi-vă, măi băieţi şi fete din politica românească, să ne aduceţi în faţă alternative noi şi viabile, nu numai reşapări şi decongelări! Altfel eu, personal, mă văd nevoit să aleg Răul Absolut, măcar să-l gust din plin, nu să am parte numai de surogate!