
Mafia taximetriștilor de la Aeroport este una dintre cele mai rușinoase situații pentru Cluj-Napoca, deoarece este prima impresia pe care o au cei care vin pentru prima dată în orașul de cinci stele.
Dincolo de prețurile nesimțite care nu au nicio legătură cu tariful legal aprobat, aceștia au și o atitudine zeflemitoare și vânează doar străinii sau cursele cât mai lungi, lăsând-i pe ceilalți clienți cu ochii în soare.

Periodic apar plângeri cu privire la acești taximetriști care își permit să comită fel și fel de ilegalități pentru că autoritățile locale și județene închid ochii.
„Este legal ca taximetriștii staționați în aeroportul din Cluj sa îți ceară să le plătești bonul de parcare? Asta mi s-a întâmplat de 2 ori deja în luna iulie. Cel mai recent în 25 iulie când puțin înainte de ora 2 noaptea am luat un taxi din aeroport și mi-a cerut șoferul să îi plătesc 11 lei parcarea pe lângă prețul pentru cursă. Rog Poliția Locală sa ii amendeze pe asemenea șoferi care fac Clujul de rușine”, susține un clujean.
Recent, un alt clujean s-a plâns că mulți dintre colaboratorii străini care ajung la Cluj-Napoca au fost victimele acestei mafii, ajungând să plătească de cele mai multe ori dublu pentru o cursă.
Citește și:
Străinii se plâng de mafia taximetriștilor din aeroport. Autoritățile NU vor să rezolve problema