Focus

Nerușinarea noilor securiști: încălcând prevederile constituționale, au inițiat proiecte de legi prin care să-și atribuie prerogativa de a iniția legi

Scris de 453

Constituția României prevede la articolul 74 că au drept de inițiativă legislativă doar guvernul, parlamentarii sau un număr de cel puţin 100.000 de cetăţeni cu drept de vot. Cu toate acestea, indivizi din SRI și SIE și-au permis să inițieze drafturi de legi pe care să le trimită Guvernului și Parlamentului spre dezbatere și adoptare. Toate aceste ”drafturi” încalcă grosoloan drepturile și libertățile cetățenești, de așa manieră încât pare că cei din fosta Securitate erau mai democraţi decât actualii din SRI și SIE. În plus, neisprăviții care au scris aceste ”drafturi”, care fără vigilența mass media deveneau clar legi, și-au arogat dreptul de a se plasa de-asupra legilor: să nu dea socoteală pentru activitatea lor, să nu fie controlați la fonduri șamd. Mai rău ca într-un stat totalitar din fundul Asiei.

Nu știm ce e în capul acestor neterminați de și-au permis să pună în ”drafturile” de legi prevederea de a transforma întreaga populație a României în turnători-delatori. Dar au făcut-o și ar fi ”amabili” să se transforme în ”spoveditorii” întregii populații a României. Și au fost conștienți că se urinează pe lege, altfel nu scoteau ”în draft” și două proiecte legislative prin care ei, securistoizii de la SRI și SIE, își arogă drept de inițiativă legislativă.

La Art. 14 din ”draftul” proiectului de lege privind organizarea şi funcţionarea Serviciului Român de Informaţii, scrie: ”Serviciul poate iniţia proiecte de acte normative care au legătură cu domeniul său de activitate, conform prevederilor Regulamentului privind procedurile, la nivelul Guvernului, pentru elaborarea, avizarea şi prezentarea proiectelor de documente de politici publice, a proiectelor de acte normative, precum şi a altor documente, în vederea adoptării/ aprobării.”

La Art. 5. – (1) din ”draftul” proiectului de lege privind organizarea şi funcţionarea Serviciului de Informaţii Externe, scrie: ”În realizarea funcţiilor sale, Serviciul de Informaţii Externe are următoarele atribuţii principale:
r) inițiază sau, după caz, avizează proiectele de acte normative care au legătură cu domeniul său de activitate.”

Așa, fără rușine, în dispreț față de românii care și-au dat viața în Decembrie 1989 tocmai ca niște neterminați și neisprăviți ca ei să nu-și mai aroge dreptul de a oprima, de a transforma în delatori, furându-le liberul arbitru cetățenilor României, ”conform legii”. Conform legii imbecile izvorâtă din niște minți extrem de bolnave!



ULTIMA ORĂ

  • Acum 55 mins In vizor
    LACRIMI DE CROCODIL. Cică ”PNL luptă pentru justiție, nu pentru corupție!”, are tupeul să declare europarlavramentarul PNL Rareș Bogdan. Poate în 30 de zile ca la pensiile speciale. Ia să vedem care sunt senatorii PNL care au luptat pentru nerușinatul prag de definire a abuzului în funcție
  • Acum 1 hour Politica
    Marcel Ciolacu cere Ministerului Justiției să prezinte public o variantă de reglementare adecvată pentru pragul valoric la abuzul în serviciu. ”PSD rămâne consecvent și va vota în Camera Deputaților, care este for decizional, doar ceea ce recomandă profesioniștii din justiție”
  • Acum 2 hours PubliNews
    La Iulius Mall Cluj se „simt” „(A)ere de primăvară” – expoziție care surprinde percepția asupra anotimpului renașterii de-a lungul timpului
  • Acum 3 hours Justitie
    IA BANUL ȘI FUGI! Contractele CNAIR cu Tirrena Scavi, firmă cu sediul social în Cluj, reziliate la CAB. Tribunalul Comercial Cluj a admis insolvența constructorului din Italia
  • Acum 5 hours General
    Începe să apară infrastructura de 5 stele pe viitorul culoar verde-albastru de mobilitate nemotorizată de-a lungul Someșului, de la Gilău la Apahida
  • Acum 5 hours In vizor
    Ludovic Orban, audiat ca martor la DNA în dosarul măștilor neconforme cumpărate de Romarm
  • Acum 6 hours Politica
    Senatul a votat introducerea unui prag de 250.000 lei pentru abuzul în serviciu, aproape identic cu pragul din celebra OUG 13 dată de tandemul Dragnea – Grindeanu
  • Acum 7 hours Politica
    Legea de modificare a pensiilor “speciale” a fost votată de Senat. Secretar de stat în Ministerul Muncii: “vor scădea cu până la 81%”
  • Acum 9 hours Eveniment
    MEDITAŢII CU CASĂ DE MARCAT ŞI PIOS. ANAF a ratat ceva: băbuţele cu leuştean care vând la colţul străzii
  • Acum 9 hours In vizor
    O firmă care va schimba gazonul de pe Cluj Arena a fost implicată într-o anchetă DNA şi ar face parte din anturajul lui Gigi Becali
  • Acum 10 hours FOTOGRAFILA
    Plantare copaci prin smulgere cu excavatorul pe strada Universităţii. Măcar aşa ştim cum l-au smuls de pe postament şi pe Iuliu Maniu
  • Acum 10 hours Eveniment
    Cu vile în localități defavorizate, cu reduceri de tarif, şefii Electrica Bihor, furau curent
  • Acum 11 hours Politica
    O IDEE BUNĂ: Achimaș-Cadariu propune conversia centrelor medicale mici: “S-ar putea ocupa de triaj, recuperare și paliație”
Citește și...
Recomandările redacției
TOP CITITE