Reportaj

Nepotul lui Louis Armstrong, la Cluj: "Il iubesc pe Vladimir Putin, e presedintele meu preferat!"

Aflat pentru prima data la Cluj, unde a luat parte la nunta unui vechi prieten, Charlie Armstrong, artist de jazz si soul, dar si om de afaceri, a vorbit pentru Ziar de Cluj despre muzica, despre Romania si dorinta lui de a canta aici. Descendentul lui Louis Armstrong locuieste de cativa ani la Moscova, are o mare admiratie pentru rusi si este unul dintre cei mai infocati fani ai presedintelui Vladimir Putin. 

Degajat si volubil, Charlie Armstrong a acordat un interviu la mall, cu putin timp inainte de avionul cu care urma sa plece din Cluj. Este foarte incantat de Cluj, planuieste deja sa revina in calitate de artist si spune ca a simtit ceva special inca de la aeroport. Are opinii politice foarte clare, iar acestea nu sunt deloc in favoarea SUA sau a Uniunii Europene. 

Reporter: Ce faceti la Cluj?
Charlie Armstrong: Am venit sa imi vizitez un prieten, pe care il stiu de mult timp si care mi-e foarte apropiat. Eu si Talmo avem o pasiune comuna pentru muzica electronica. E foarte important ca doua persoane sa aiba pasiuni comune pentru ca sa ramana prieteni pentru o perioada indelungata de timp. Au trecut deja mai bine de 10 ani de cand ne cunoastem si acum cateva luni mi-a scris ca se insoara. Iar el locuieste in Romania. Nu a fost o supriza pentru mine sa aflu ca se insoara cu o romanca. Nu a fost o supriza pentru mine, pentru ca am stiut de cand l-am cunoscut in Beliga ca nu va ramane acolo pentru totdeauna, Belgia era prea mica pentru noi. Tot timpul zburam in cautarea unui “Cuib” mai mare. Eu mi-am gasit locul in Moscova, locuiesc deja de mai bine de cinci ani. Sunt un om de afaceri si un showman de succes. In ultima perioada, mai ocup mai mult de afaceri decat de concerte, pentru ca de-a lungul anilor am construit o retea mare de comunicare pentru oameni de afaceri si pentru politicieni din Rusia si alte tari din jurul ei. Oamenii din Rusia au nevoie de lucruri si daca ai relatii in afara tarii ai sanse foarte mari sa fii unul dintre cei care fac asta pentru ei. 

Cum vi se pare aici? 
Clujul este un oras mic, dar cu o mare atmosfera armonioasa. Inca de cand am ajuns la aeroport am avut un sentiment de libertate, ca intr-un oras mare. Am venit la Cluj si am simtit libertatea. Singurul lucru care nu mi-a placut a fost faptul ca cei de la French Airlines au uitat sa imi puna bagajul la transfer.  Am venit si mall si am facut cumparaturi. Prietenii la care am venit au fost foarte fericiti sa ma vada cand le-am cantat. Cred ca in viitorul apropiat voi organiza un mare concert la Cluj, poate un turneu in Romania. 

Ce fel de muzica abordati?

Nu am un stil anume, dar ma axez mult pe jazz, soul, blues si funky. Uneori pot sa fac si chestii mai moderne, pot face muzica house, dar nu e chiar zona mea predominanta. 

Internetul este util sau daunator pentru muzica?
Este foarte rau pentru muzica, dar foarte bun pentru popularitate. 

Va place Romania?
Da. Am fost prima data aici acum 6-7 ani, la Bucuresti. Am fost la o petrecere privata data de un prieten pe care l-am cunoscut la Saint Tropez. Era aniversarea sotiei sale. A fost foarte placut, am stat o saptamana intreaga. Acum sunt pentru prima data la Cluj, imi place si aici, ma gandesc sa aduc si ceva afaceri aici. Am un business in Moscova, dar poate in viitorul apropiat voi combina lucrurile si voi incepe ceva aici alaturi de Telmo.

Multi americani spun ca Romania le da o senzatie de intoarcere in timp, ca avem o civilizatie mai inapoiata. In ce masura simtiti asta?
Deloc. America ar trebui sa se uite mai intai la ce se intampla acolo. Nu este ceva politic, dar acolo sunt omorati tineri negri nevinovati si aruncati in inchisoare. La Cluj nu se intampla asta. In Romania nu se intampla asta. Asa ca, atunci cand vorbim de civilizatie, eu cred ca Romania este mai civilizata decat America. Cred ca presedintelui Obama ar trebui sa ii pese de aceste lucruri.

Cum este sa locuiti la Moscova?
Pentru mine? Este fantastic! Este o intreaga lume noua acolo. Timpul si viitorul meu este acolo, pentru ca sunt o gramada de oportunitati pentru mine, ca barbat negru. Sunt multe sanse pentru cei talentati si pentru cei carora le place sa munceasca. Cand compar tara asta cu Europa, diferenta este ca in Rusia chiar ai ce sa muncesti, chiar ai ce sa castigi. Aici, in Europa, ei distrug societatea. Esti bolnav? E ok, stai acasa, avem ceva bani pentru tine! De ce? Ei te tin intr-un cerc vicios din care nu mai poti iesi.  Dar cei puternici pot face asta. Eu sunt unul dintre ei. De cate ori ajung in Europa sau in America, nu pot sa stau mai mult de o saptamana, pentru ca sistemul te tine in spate, e atat de lent. Cand am vrut sa fac afaceri in Europa nu am putut, pentru ca toata lumea era lenta. Cand te duci cu un business la Moscova, totul e rapid. Oamenii nu te iau de prost. De exemplu, cu multi ani in urma am vrut sa incep un business in Europa. Toata lumea mi-a zis ca “ne vom gandi la asta” si ca “te vom suna”. De ce nu am nici acum un raspuns. In Moscova, iti spun “da” sau “nu”, deci stii ce ai de facut si faci urmatorul pas. Aici, trebuie sa ii asculti pe toti si sa ii astepti. De ce sa iti risipesti timpul, cand poti face altceva? Acesta este sistemul: te tine pe loc si nu te lasa sa progresezi. Nu te stimuleaza si nu iti aduce succes. De asta, in Rusia economia merge atat de bine, au un sistem economic foarte bun care domina lumea. De ce nu pleaca masiv, de ce nu se indatoreaza la banci? Pentru ca parintii si bunicii au muncit pentru ei si le-au lasat o mostenire. Aici, in Europa, nu sunt multi parinti care au posibilitatea sa le lase o casa. Aceasta e diferenta intre Rusia si Europa. Pentru mine, Rusia e casa mea!

Cum vi se pare Vladimir Putin?
Il iubesc pe acest om atat de mult! Este un presedinte pentru toti. Sper ca si alti presedinti din toata lumea sa poata fi ca el. Este presedintele meu favorit. Nu de acum, ci incepand cu multi ani inainte. Cel mai admirabil lucru in ceea ce il priveste pe domnul Putin este ca are atat de multa responsabilitate pe umeri si totusi lupta cu America, cu Europa, cu toti! Daca eram in locul lui, apasam pe buton, pur si simplu. Dar el are atat de multa rabdare, e o masina, un magician. Nu este rau, e foarte bun. Daca domnul Obama ar fi doar putin ca el, negrii din America nu ar muri pentru nimic in strada ucisi de ofiteri de politie. Cand America si politicienii vor vorbi despre Rusia, le-as spune ca atunci cand vorbesti despre o casa murdara, sa iti curete propria locuinta mai intai si apoi du-te si ajuta-i si pe altii sa faca asta. Asta are de facut America. 

Si terorismul?
Terorismul nu este ceva ce tine de religie, ci de un grup de oameni care au viziuni diferite despre religia lor. Este un grup mic de oameni, dar daca sustii terorismul, trebuie sa le uiti putin acolo: sunt oameni care nu au ce sa manance, dar au arme. Eu cred ca terorismul adevarat e in guvernarea Europei si a Americii. Ei au bani sa ca sustina totul. Dar eu nu sunt politician. Nu am de dovedit nimic. Tot ce pot sa fac este sa ma rog si sa aduc lumii muzica soul si sa o aduc pentru politicieni rusi, armeni, romani, sa le aduc tuturor ceva care sa ii relaxeze si sa uitam de razboi pentru un moment. Hai sa ne bucuram de muzica, jazz, blues, sa aducem asta pentru noi inceputuri. Sa stam o ora departe de razboi! Muzica este una din marile fundatii prin care poti gasi gloria. Cand sunt suparat, cand sunt obosit, cant. Asta ma ajuta sa merg mai departe. In Rusia oamenii ma asculta, ma privesc fara sa ma judece, fara sa se intrebe ce caut eu acolo. Imaginati-va: un artist negru in Rusia, iar lumea il asculta. Sunt interesati de ce am de spus. In Europa ar zice ok, un alt negru ce are ceva de spus, ce ar putea spune nou? Inteleg asta, asta e diferenta si de asta Rusia e casa mea. Ma intorc acolo, ma intorc acasa. 

Cunoasteti ceva artisti romani?
Da, pe Inna. Am auzit de ea pentru ca am locuit in Sant Tropez si acolo era in voga mai tot timpul. Era mereu in VIP Room. In rest, nu cunosc artisti romani.

Cum v-a influentat cariera bunicul dvs, Louis Armstrong?
Nu vreau sa discut acum despre el. Am fost apropiati. Muzica lui a fost cea care mi-a adus succesul. A fost unul dintre fondatorii si ambasadorii muzicii jazz. Cel mai remaracabil a fost ca in Rusia are extrem de multi fani. Ca un omagi adus vocii lui Louis Armstrong, a talentului si tehnicii sale la trompeta am infiintat in Rusia o fundatie care-i sprijina pe copiii talentati, “Children of this land”. Merg si vizitez copii din centre, copii abuzati, copii chinuiti de parinti alcoolici si, cateodata, vara merg si ii vizitez si le duc lucruri, dulciuri ii plimb, le duc muzica, le duc profesori si ii ascultam. Nu stiu engleza, su mai vazut oameni negri si nu au mai ascultat asemenea muzica, dar, la final, toata lumea canta, toti stiu melodia si sunt fericiti.

Vorbiti limba rusa?
O inteleg, dar cand traiesti intr-o tara cu o limba atat de diferita, cum e rusa sau engleza, incerci sa iti stapanesti pronuntia. Nu este ceva ce tine de orgoliu, cu de respect pentru oameni care iti dau atata libertate. Incerc sa inteleg si sa vorbesc corect limba lor, iar ei apreciaza mult asta. Totusi, pentru ca pronuntia mea nu e buna, nu cant in ruseste, ci in engleza. Sunt putin perfectionist: daca fac un lucru, il fac bine sau nu il fac deloc. 

Ce stiati despre Romania inainte sa veniti aici? 
Nu prea multe. Il stiam pe prietenul meu, cel care acum e stabilit aici. Dracula e de aici? O sa ma intorc in Transilvania! Cred ca Clujul este un loc foarte placut. Nu stiu cum e iarna, dar pare foarte frumos. 

Foto: slo-vo.ru, Facebook

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *