Rautacisme

Nepăsarea Poliției locale Cluj-Napoca din bani publici se întreține

Scris de 469

Citim de pe site-ul instituției că Primăria municipiului Cluj-Napoca, organizează concurs pentru ocuparea, pe o perioadă nedeterminată, a 33 de  funcţii publice de execuţie vacante la Direcţia Generală Poliţia Locală.

Pentru ce?

Că și cei pe care îi are sunt suficienți pentru a se plimba degeaba doi câte doi, sau pentru a se giugiuli prin baruri la o cafea.

Să vă dăm un exemplu recent, dar extrem de vechi prin modul în care se parchează ilegal, în același loc, sub nasul inexistenților polițiști locali, de mai bine de un an de când Ziar de Cluj monitorizează.

Și ieri dimineață, fix în același loc, intersecția dintre strada Universității și strada IC Brătianu (unde este cinematograful Arta), fix în colț, ieșit cu spatele-n stradă zăcea un autoturism de culoare roșie.

Pentru o clipă, reporterul a crezut că legea va fi aplicată, în sfârșit, în municipiul Cluj-Napoca: doi polițiști locali se vedeau venind agale dinspre Librăria Universității spre locul faptei. Ei, aș! Nici măcar nu au întors privirea, au trecut nepăsători pe lângă faptă, adânciți într-o conversație.

Apoi s-au pierdut în zare către rezolvarea altor stringente și arzătoare cafeluțe pe bani publici, probabil.

Iar șoferul contravenient ce să înțeleagă din faptul că a putut zace în intersecție cât a dorit mușchiul său? Exact ce am înțeles și noi când l-am fotografiat azi stând exact în același loc la 24 de ore distanță. Că-i voie. Că legea e facultativă, în funcție de bunăvoința organului.

Poate o fi fiind abandonată mașina, nu știm, dar poate ne spune șeful polișiștilor locali, domnul Marcel Bonțidean, câte amenzi a primit ieri și azi autoturismul cu numărul CJ 05 RRR?

În rest, dacă tot mai vrea să angajeze 33 de băgători de seamă care fac astfel de cadouri contravenienților, să le schimbe unforma în roșu ca la Moș Crăciun. Cu ocazia asta poate crede și domnul Dragnea că ne-am dat cu PSD și are să ne dea fonduri guvernamentale.



ULTIMA ORĂ

  • Acum 2 hours In vizor
    LACRIMI DE CROCODIL. Cică ”PNL luptă pentru justiție, nu pentru corupție!”, are tupeul să declare europarlavramentarul PNL Rareș Bogdan. Poate în 30 de zile ca la pensiile speciale. Ia să vedem care sunt senatorii PNL care au luptat pentru nerușinatul prag de definire a abuzului în funcție
  • Acum 2 hours Politica
    Marcel Ciolacu cere Ministerului Justiției să prezinte public o variantă de reglementare adecvată pentru pragul valoric la abuzul în serviciu. ”PSD rămâne consecvent și va vota în Camera Deputaților, care este for decizional, doar ceea ce recomandă profesioniștii din justiție”
  • Acum 3 hours PubliNews
    La Iulius Mall Cluj se „simt” „(A)ere de primăvară” – expoziție care surprinde percepția asupra anotimpului renașterii de-a lungul timpului
  • Acum 4 hours Justitie
    IA BANUL ȘI FUGI! Contractele CNAIR cu Tirrena Scavi, firmă cu sediul social în Cluj, reziliate la CAB. Tribunalul Comercial Cluj a admis insolvența constructorului din Italia
  • Acum 6 hours General
    Începe să apară infrastructura de 5 stele pe viitorul culoar verde-albastru de mobilitate nemotorizată de-a lungul Someșului, de la Gilău la Apahida
  • Acum 6 hours In vizor
    Ludovic Orban, audiat ca martor la DNA în dosarul măștilor neconforme cumpărate de Romarm
  • Acum 7 hours Politica
    Senatul a votat introducerea unui prag de 250.000 lei pentru abuzul în serviciu, aproape identic cu pragul din celebra OUG 13 dată de tandemul Dragnea – Grindeanu
  • Acum 8 hours Politica
    Legea de modificare a pensiilor “speciale” a fost votată de Senat. Secretar de stat în Ministerul Muncii: “vor scădea cu până la 81%”
  • Acum 10 hours Eveniment
    MEDITAŢII CU CASĂ DE MARCAT ŞI PIOS. ANAF a ratat ceva: băbuţele cu leuştean care vând la colţul străzii
  • Acum 10 hours In vizor
    O firmă care va schimba gazonul de pe Cluj Arena a fost implicată într-o anchetă DNA şi ar face parte din anturajul lui Gigi Becali
  • Acum 11 hours FOTOGRAFILA
    Plantare copaci prin smulgere cu excavatorul pe strada Universităţii. Măcar aşa ştim cum l-au smuls de pe postament şi pe Iuliu Maniu
  • Acum 11 hours Eveniment
    Cu vile în localități defavorizate, cu reduceri de tarif, şefii Electrica Bihor, furau curent
  • Acum 12 hours Politica
    O IDEE BUNĂ: Achimaș-Cadariu propune conversia centrelor medicale mici: “S-ar putea ocupa de triaj, recuperare și paliație”
Citește și...
Recomandările redacției
TOP CITITE