Rautacisme

Neamprostia de patron de la carmangeria Moldovan reclamă echipa de control de la Protecția Consumatorului: "A avut un comportament agresiv, jignitor, de intimidare, amenințare și șantaj". Te pomeni că de aceea era carnea stricată!

În loc să explice cum de și-a permis să încerce să proceseze câteva tone de carne stricată și neetichetată pentru a pune la vânzare diaree și viermi, neamprostia de Cosmin Moldovan, patronul carmangeriei Moldovan, transmite că a reclamat controlul CJPC Cluj făcut în depozitul companiei, afirmând că echipa de control „a avut un comportament abuziv, depășindu-și atribuțiile”.

Infecția asta cu față umană reclamă că a fost prins pe când vroia să-i fure și să-i îmbolnăvească pe cetățenii Clujului?

Și ce-și mai permite rebutul educațional să afirme? Nici mai mult, nici mai puțin, că în presa locală au apărut informații false cu privire la ”la existența unor cantități de carne expirată care ar fi urmat să intre în procesul de producție, informații apărute în urma unui presupus comunicat de presă al CJPC Cluj.”

Needucatul crede că vorbește cu fraierii de boschetari de presă care i-au preluat făcătura de comunicat pentru un mititel împuțit și o ”rădăuțeană” de făcut diaree. Comunicatul CJPC Cluj este pe site, i-l mai arătăm o dată să și-l silabisească, sau să i-l silabisească careva:

Apoi să vină neterminatul și să-și ceară scuze clujenilor pentru ce a făcut, nu să încerce să mintă.

Mai citiți odată ce avea de gând să facă acest jegos cu față umană (să nu jignim animalele): Jegosii de la CARMANGERIA MOLDOVAN ar fi bagat azi CARNE EXPIRATA SI IMPUTITA in lotul de produse finite, daca Protectia Consumatorului Cluj nu intervenea dupa articolul Ziar de Cluj! Soc: ieri, DSV Cluj a fost in „control” si nu a gasit nimic

L-o fi învățat amicul de șprițuri Oleleu ce și cum să mintă!?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Exit mobile version