Din oras

Neaga, directorul CNAIR, îi arată pisica lui Radu Băruță, directorul DRDP Cluj. Dacă nu intervine la problemele de pe DN18B, s-ar putea să-l pască un transfer

Directorul general al CNAIR Narcis Neaga cere intervenția de urgență a DRDP Cluj pe DN 18B, între Baia Mare și Târgu Lăpuș și îi transmite un avertisment public directorului regional, Radu Băruță (foto).

Directorul general al CNAIR, Narcis Neaga, a dispus astăzi intervenţia de urgenţă a DRDP Cluj pe DN 18B, după ce a constatat o gestionare defectuoasă a lucrărilor de întreţinere pe sectorul de drum Baia Mare- Târgu Lăpuş, aflat pe raza Secţiei de Drumuri Naţionale – Baia Mare.

“Vreau ca mâine să văd acolo primele camioane cu asfalt şi vreau să trataţi serios aceste lucrări. Este inadmisibil să lăsaţi un drum să ajungă în starea asta!” i-a transmis directorul general al CNAIR, Narcis Neaga, directorului regionalei Cluj, Radu Băruţă.

În cadrul discuţiei, directorul regional Radu Băruţă a fost avertizat că va fi destituit din funcţie în cazul în care nu înţelege să îşi ia în serios atribuţiile, scrie capital.ro.

Cu această ocazie, directorul general al CNAIR a cerut şi suspendarea imediată din funcţie a şefului Secţiei de Drumuri Naţionale – Baia Mare, Loghin Mateiaş şi cercetarea disciplinară a acestuia, pentru neglijenţă în exercitarea atribuţiilor de serviciu.

Atribuţiile şefului SDN Baia-Mare, vor fi preluate de astăzi de adjunctul acestuia, Pop Mircea, care trebuie să ia măsuri urgente pentru remedierea situaţiei sectorului de drum naţional aflat în administrare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *