NCN, post national de stiri ce urmeaza sa se lanseze pe 10 octombrie in Romania, va debuta cu o premiera inedita: stirile vor fi prezentate nu de oameni, ci de prezentatori virtuali 3D. Lili, Cora si Sebi sunt cei 3 colegi virtuali ai echipei NCN si pe umerii lor pixelati va sta responsabilitatea buletinelor de stiri difuzate in fiecare ora.
„Ceea ce facem la NCN e o premiera europeana. Nu cunosc televiziuni de stiri pe continent care sa fi facut asa ceva. Unii vor spune ca e prea devreme, altii ca e prea rece abordarea asta. Eu va spun ca, in 5 ani, tot aici vom ajunge, vom fi inconjurati de roboti si holograme, prefer sa o fac acum si sa ma antrenez pentru toate piedicile posibile. Sigur ca tehnologia e inca primitiva, sigur ca vor mai fi scapari tehnice de sincronizare a buzelor prezentatorilor virtuali cu vocea, dar, pana la urma, ce vor prezenta ei tot jurnalism va fi. E doar o chestie de obisnuinta. iPhone nu exista acum 11 ani, astazi ne schimba vietile. Nu cred ca robotii si AI pot inlocui JURNALISTUL, dar cred ca pot inlocui prezentatorii. In definitiv, prin Lili, Cora si Sebi, rezolvam si problema lipsei cronice de personal din industria mass-media. NCN va fi foarte diferit de asteptarile pe care le are publicul vizavi de o televiziune de stiri: vom avea o grafica total netraditionala, fara globuri pamantesti si alte “ancore” vizuale, vom difuza foarte multe stiri din Romania, pentru ca, ce sa vezi, presa nationala a uitat ca, in afara Bucurestiului, exista o mare Romanie care nu se vede la televizor, desi are in ea oameni de exceptie, fapte de viata incredibile, povesti cutremuratoare”, a spus jurnalistul Liviu Alexa, patron al NCN si Retelei nationale “Presa Buna” din care face parte si Ziar de Cluj.