Rautacisme

Natura a modernizat ce nu a putut moderniza Emil Boc: prima zăpadă a adus și piste de biciclete pe podul Porțelanului

În anul 2019, în luna aprilie, podul Porțelanului a fost închis circulației pentru lucrările de modernizare, care urmau a se efectua conform unei documentații tehnice întocmite în urmă cu 5 ani.

Studiile geotehnice au fost realizate prost, iar podul a fost închis în 2019, timp de 8 luni, efectiv degeaba.

În 18 decembrie 2019, vechiul pod Porțelanului, „reabilitat”, a fost redeschis. El trebuia să devină exclusiv unul pietonal, iar lângă acesta, conform proiectului inițial, ar fi trebuit construit un nou pod rutier. Numai că, de abia la 8 luni de la începerea lucrărilor, s-a descoperit, unde ar fi trebuit să fie baza noului pod rutier, o pungă de sare. Sare care trebuia descoperită din 2015, fiindcă de-asta au fost plătite studii geotehnice.

În decembrie 2019, muncitorii de pe șantier știau că o nouă firmă va face un nou proiect și că podul se va închide iar pentru lucrări, după ce se va găsi o altă soluție tehnică. Noul proiect era așteptat în luna ianuarie. 2020.

La un an distanță, nimic nou sub soare. Sau sub zăpadă.

Suntem în ianuarie 2021, și natura totuși a modernizat parțial ceea ce primarul Emil Boc nu a putut să modernizeze. A realizat pe podul Porțelanului o nouă pistă de biciclete:

E fain la Cluj!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *