Există o lege, din 2014, conform căreia persoanele diagnosticate cu un handicap ireversibil nu mai trebuie să stea la cozi interminabile pentru evaluarea periodică a stării de sănătate. Au fost luate în considerare persoanele cu handicap grav, care nu urmează un program de recuperare şi în cazul cărora Comisia de evaluarea a stabilit un termen permanent al certificatului. Proiectul de lege a fost adoptat cu 336 de voturi „pentru“ şi numai o abţinere.
Cu toate acestea, anul trecut, o sătmăreancă cu paralizie totală a fost obligată să se prezinte la Comisia de Evaluare a Persoanelor cu Handicap. Cazul a scos la iveală mii de alte mârşăvii. Oamenii s-au plâns public despre modul în care sunt umiliţi de sistem şi cum s-au lovit de nepăsarea, indiferenţa şi lipsa bun simţ şi de profesionalism ale unor angajaţi plantaţi politic într-o instituţie putredă.
Nu ştiu cum au funcţionat aceste comisii în Anul COVID-ului, dar nu cred că funcţionăraşii statului şi-au regăsit bunul simţ şi profesionalismul. Poate au stat acasă şi, stând acolo, au produs mai puţine nenorociri.
Sunt indignat până la vomă și până la a pune mâna pe par. Dar în mod cert sunt indignat degeaba. Că neamului acesta de pile, cunoştinţe şi relaţii trase în sinecuri publice de politicieni nu are de ce să le pese. Politicienii și ibovnicele lor (indiferent de sex) încuibate în funcții publice importante, ne sug de bani în fiecare lună, în valoare de milioane de euro (asta numai ca salarii, legal, cum s-ar zice) – şi asta le ocupă tot timpul.
A fost odată, cam acum trei ani, o fată din Câmpulung Moldovenesc (dar ca ea sunt sute de cazuri tratate cu sictir de stat), care s-a îmbolnăvit de scleroză în plăci, – o formă degenerativă, nu atât de agresivă ca cea care te omoară într-un an, ci una mai simplă, care te distruge lent și sigur. Sigur și fără șanse de vindecare. Știu din cauză că am avut un coleg de liceu (Bogdan Miron) – o minte deosebită, un matematician strălucit, cu un viitor extraordinar în față și care a fost pus într-un scaun cu rotile de această parșivă boală.
Statul mafiot român, care se comportă cu cetățenii săi ca și cu niște dușmani și nu-și respectă și recompensează decât borfașii („liberări”, afaceri pe bani publici și funcții), i-a dat 39 de lei pensie de handicap și o alocație de aproape 300 de lei. Care „ajutor” i l-au retras că biata fată s-a gândit că ar putea să-și rotunjească veniturile din încasările de la vânzarea unei cărți de poezie pe care o scrisese. A văduvit bugetul statului cu 240 de lei (da, bă, Guzganieni şi Cîţi care ați inventat că și oul pe care ni-l luăm de sub propria cloșcă vă văduvește hoțiile!). Da, enorm!
Adică un milițian agreat de statul mafiot român se poate pensiona la 50 de anişori și se poate reangaja imediat pe zeci de mii de lei şi tot la stat, dar o persoană cu boală gravă nu poate să-și completeze veniturile de sictir pe care acest stat mafiot i le-a acordat în bătaie de joc, muncind?
Au trecut trei ani de atunci, fata încă supravieţuieşte numai prin mobilizarea exemplară a societăţii civile, nu prin grija statului interlop român. Care stat a rezolvat toate necesităţile cetăţenilor, aşa că şi-a alocat timp să pună talpă acestei mari evaziuni.
Repet: în cazul de faţă, dacă fata ar fi fost vreun cadru militar care-a luptat vitejeşte cu mâncarea de la popotă, combustibilul şi izmenele vândute pe sub mână, şpriţul şi alţi duşmani ai patriei, putea să aibă, pe la 50 de ani, câteva mii de euro drept pensie lunară, de asemenea, dreptul să se reangajeze, în continuare, pe un salariu similar.
Încă o dată se dovedeşte că România este Grădina Maicii Domnului, Ţara Miracolelor, – altfel nu se poate explica faptul că persoanele cărora le lipseşte câte-o mâna sau picior sunt chemate anual la nişte inutile comisii care verifică dacă nu le-a crescut la loc printr-un mic miracol dumnezeiesc.
E absolut firesc, de altfel, atâta vreme cât există orbi cu permis de conducere, giraţi de aceleaşi comisii.
Ca fapt divers: casă, masă, îngrijiri medicale şi 240 de lei pe lună este egal cu situaţia puşcăriaşului român.
În concluzie, nu mai scrieţi poezii, mai bine aşterneţi pe hârtie cărţi „ştiinţifice” sau doctorate plagiate, precum aleşii neamului. Să aveţi un prezent şi un viitor!
Şi, gata!