Justitie

Municipiul Cluj-Napoca, obligat sa achite prejudiciul creat prin autorizarea nelegala a unui bloc

Municipiul Cluj-Napoca, in solidar cu un constructor falit, a fost obligat, din nou, sa achite circa 65.000 de euro proprietarilor unei case umbrite de un bloc. Instanta a obligat paratii la repararea prejudiciului cauzat prin avizarea nelegala a PUD-ului si emiterea in mod nelegal a autorizatiei de constructie pentru blocul de pe strada Campului, arata Clujust.ro.

Dupa 7 ani de judecata, cazul casei umbrite de bloc de pe strada Campului din Cluj-Napoca a ajuns din nou la Judecatoria Cluj-Napoca in luna mai, ca urmare a unei decizii controversate a Inaltei Curti.

Judecatorul Simona Mihai care a preluat dosarul l-a solutionat intr-un timp foarte scurt, spre bucuria reclamantilor, care se lupta de atatia ani pentru a li se face dreptate.

Astfel,in 5 mai, s-a dat o amanare din cauza constructorului: 

”Lipsa de procedura cu paratul Seulean Ioan. Termen pentru repetarea procedurii de citare cu acesta la domiciliul procesual ales, indicat de reprezentantul reclamantilor si, totodata, pentru efectuarea demersurilor necesare aflarii domiciliului actual si complet al acestui parat.”

In 12 mai, judecatorul a hotarat sa grabeasca lucrurile : ”Dispune, din oficiu, preschimbarea termenului de judecata fixat pentru data de 18.08.2016, la data de 30.06.2016, sala 162, ora 9.00, pentru camd se citeaza toate partile.”. Asadar, in 29 iunie, s-a amana pronuntarea pentru data de 14 iulie 2016.

Solutia pe scurt: 

”Admite cererea extinsa si precizata formulata de reclamantii Rosca Adrian Cosmin si Rosca Ana Monica. Obliga paratii Seulean Ioan si Municipiul Cluj-Napoca, in solidar, la repararea integrala a prejudiciului in suma de 283.757 lei cauzat reclamantilor prin avizarea nelegala a PUD-ului cu nr.56035/27.03.2008 si emiterea in mod nelegal in favoarea paratului Seulean Ioan a autorizatiei de constructie nr.1210/25.07.2008 de catre paratul Municipiul Cluj-Napoca si nerespectarea autorizatiei de constructie de catre paratul Seulean Ioan. Obliga paratii in solidar la plata cheltuielilor de judecata de 16.684 lei. Obliga paratii in solidar la plata in favoarea Statului a sumei de 5.212,5 lei. – 50% din valoarea taxei judiciare de timbru in fond si in apel, pentru care reclamantii au beneficiat de scutire de 50%.
Obliga paratul Seulean Ioan la plata sumei de 3.475 lei in favoarea Statului roman, pentru care paratul Seulean Ioan a beneficiat de scutire de 50% in recurs.Cu recurs in termen de 15 zile de la comunicare.”

Prin urmare, proprietarii casei, Adrian si Monica Roscan, au primit aceeasi suma, la virgula, pe care o stabilise si Curtea de Apel Cluj, inainte de decizia ICCJ. Amintim ca primarul Emil Boc a sustinut ca ”Primaria nu a gresit”. Dupa noul cod de procedura civila, paratii mai au o singura cale de atac impotriva sentintei, dupa care se va termina definitiv procesul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *