Rautacisme

Municipalitatea pregătește introducerea primului funcționar public virtual în cadrul instituției. Dacă e dotat cu “miserupe”, Tetris și Solitaire, e fix ca unul uman de acum

Antonia va fi primul funcționar virtual care va prelua din sarcinile pe care acum le efectuează personalul uman din municipalitatea clujeană: “miesrupism” și campionatele inter-birouri de Tetris și Solitaire, probabil.

Emil Boc, deputatul Oana Bîzgan și Bogdan Ceobanu, policy officer la unitatea pentru inovare și startup-uri a Comisiei Europene au prezentat, la Cluj, viitoarele tendințe în domeniul tehnologiei și posibile efecte asupra sectoarelor privat și public, precum și a societății. Ei au lansat o invitație de parteneriat către reprezentanții mediului de afaceri, tehnologie și cercetare pentru a capitaliza potențialul României în domeniul inovației.

Mai mult ca sigur că pentru dezvoltarea aplicației funcționarului virtual (deși, după cum v-am explicat, acesta există deja în calculatoarele din Primăria Cluj-Napoca, numai trebuie eliberat de acolo și pus la un ghișeu), Emil Boc va pune la dispoziție noul și spațiosul spațiu al CREIC din Lomb – undeva în viitorul aproape apropiat când va fi gata. E drept, mai întâi va trebui să dea cu un antivirus pe acolo să-i scoată din schemă pe ce 4 sau 5 directori-sinecuriști de partid care parazitează zona. Să nu viruseze aplicația și să o învețe doar să stea cu mâna virtuală întinsă.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *