In vizor

Muncitorii de la Drumuri și Poduri nu au mai primit salariile de două luni. Unde sunt cele zece soluții salvatoare propuse de management anul trecut?

Angajații Societății Drumuri și Poduri, aflată în subordinea Consiliului Județean Cluj au protestat luni dimineața în curtea societății. Oamenii sunt nemulțumiți că nu și-au mai încasat salariile de aproximativ două luni și sunt hotărâți să nu mai lucreze până când nu vor ajunge la zi cu lefurile. Muncitorii spun că toate contractele sunt atribuite firmelor de casă ale Consiliului Județean Cluj și nu se lucrează într-un ritm alert astfel încât să vină și plăți pentru lucrările făcute.

Directorul Societății Drumuri și Poduri SA, Călin Platon le-a promis angajaților că va merge la discuții cu conducerea Consiliului Județean Cluj. Despre situația financiară proastă a acestei societăți, Ziar de Cluj a scris de nenumărate ori. În ciuda faptului că an de an sunt alocate fonduri din bugetul județului pentru redresarea situației, nu s-a schimbat nimic.

La finalul anului trecut, Drumuri și Poduri SA Cluj avea creanțe în sumă de 4.998.652 lei, care reprezintă clienţi neîncasați la 31.12.2018 din lucrări facturate și neîncasate, lucrări în curs de verificare și lucrări facturate pentru care s-a deschis procedura judiciară de recuperare.

Datoriile societăţii la data de 31.12.2018 sunt în valoare de 24.042.465 lei, în scădere față de anul 2017 cu 6.110.859 lei, reprezentând credite bancare pe termen scurt, leasing financiar, garanții reținute de la subantreprenori și asociați, datorii comerciale, datorii în legătură cu personalul și asigurările, datorii în legătură cu bugetul statului.

A scăzut și cifra de afaceri netă realizată în anul 2018 față de anul 2017 de la 41.038.507 lei la 32.286.270 lei. La încheierea exerciţiului financiar, Drumuri și Poduri SA înregistrează o pierdere netă în valoare de 8.694.268 lei, diminuându-se față de pierderea anului 2017 care a fost în sumă de 19.618.841 lei.

Societatea Drumuri și Poduri SA înregistra la începutul anului trecut pierderi de 17 milioane de lei. După ce aceste date deveneau publice, administrația județeană mai „investea” 2 milioane de euro în această entitate, tocmai pentru a îndepărta spectrul falimentului. Un business de stat, aflat în pragul insolvenței, a fost salvat printr-o soluție temporară: majorara capitalului social al societății Drumuri și Poduri SA cu peste 8 milioane de lei.

Este interesant faptul că anul trecut, în octombrie, conducerea societății venea în fața conducerii Consiliului Județean cu 10 soluții pentru salvarea firmei. Unde sunt cele 10 soluții? S-au evaporat în cele 8 luni?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *