Din oras

Mostenirea mitropolitului Bartolomeu ia fiinta in Floresti

Un ansamblu de case de tip familial, destinat copiilor abandonati se contureaza langa Manastirea Floresti. Ideea ii apartine regretatului mitropolit Bartolomeu Anania, pe care acum Asociatia Filantropica Sfantul Onufrie vrea sa o transforme in realitate. Piatra de temelie a fost pusa in iunie si pana in vara anului viitor vor sa finalizeze primele doua case.  Asociatia, infiintata in luna mai 2013 numai pentru acest proiect, desfasoara o ampla campanie de strangere de fonduri, toata investitia ajunge la impresionanta suma de 1,3 milioane de euro.

Pe un teren de aproximativ 4.500 de metri patrati donati de Manastirea Acoperamantul Maicii Domnului se va edifica Asezamantul Social Sfantul Onufrie – patru case de tip familial, care vor putea gazdui cate 12 copii si o cladire multifunctionala pentru diferite activitati. Constructia primei case este aproape de final, iar reprezentantii Asociatiei spera ca anul viitor sa finalizeze primele doua constructii.

“Acum lucram la acoperisul primei case si cea de-a doua este inceputa. Speram ca anul viitor sa avem cele doua finalizate. Valoarea totala a proiectului este de 1,3 milioane de euro, asa ca se poate intinde si pe cinci ani, nu ne asteptam sa strangem atat de multi bani din SMS-uri”, spune Teodora Angelescu, reprezentant al Asociatiei, facand referire la campania de strangere de fonduri lansata la inceputul lunii.

Pana in 10 ianuarie 2014 toti cei care doresc sa ajute la edificarea centrului social pot dona 2 euro prin SMS la numarul scurt 8864.
Asociatia orgnizeaza, de asemenea, evenimente caritabile, menite sa stranga fonduri pentru proiect. Urmatorul va avea loc in 12 noiembrie – Flautul Fermecat de Mozart si este sustinut de studenti ai Academiei de Muzica Gh. Dima.

“Avem fonduri putine din campanii, in jur de 2.000 de lei si peste 1.000 de SMS-uri. Ne propunem ca in cele trei luni ale campaniei cu SMS-urile sa strangem undeva la 20.000 de euro”, a explicat Teodora Angelescu.

Edificarea unui punct de asistenta sociala a fost o dorinta a IPS Bartolomeu inca de la construirea Manastirii din Floresti. Chiar daca nu s-a putut realiza in timpul vietii lui, membrii noii asociatii sunt decisi sa duca visul mitropolitului mai departe.

“Presedintele Asociatiei este parintele Visarion Pasca, unul dintre duhovnicii Manastirii de la Floresti. Asociatia poarta numele si are patronajul Sfantului Onufrie, deci cumva suntem si cu binecuvantarea IPS Andrei. Si la indemnul dansului s-a initiat actiunea, ideea este mai veche, de cand mitropolit era vrednicul de pomenire IPS Bartolomeu Anania, a fost ideea IPS. Incercam sa gasim acum predicile, apropiatii IPS Bartolomeu isi aduc aminte ca la toate predicile de la Manastirea Floresti pomenea despre dorinta de implicare sociala pe care o dorea pentru manastirea de acolo”, spune Florin Fagetan, vicepresedintele Asociatiei Filantropice Sfantul Onufrie.

Organizatia numara 5 membri, in afara de cei mentionati pana acum mai fac parte din asociatie si Rares Pop si Razvan Batu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *