Sătul să mai stea după promisiunile statului roman, neonorate încă din secolul trecut, omul de afaceri Ștefan Mandachi a construit, în mod simbolic, din banii săi, primul metru de autostradă din Moldova. Într-o singură zi, prin mobilizarea unei echipe de doar 17 oameni s-a construit 1 metru de autostradă, un adevărat Monument al Kilometrului de Autostradă Necunoscut. Afaceristul din Suceava a lansat şi o provocare pentru românii din întreaga lume, indiferent de statut social sau profesie, ca pe data de 15 martie, timp de 15 minute, să îşi suspende activitatea în încercarea de a atrage atenția asupra amânării excesive a construirii autostrăzii în Moldova.
Păi, numai Moldova? Ce pistele acelea pentru avioane din Ardeal care pornesc de nicăieri din mijlocul câmpului şi se termină într-un alt nicăieri, în alt mijloc al câmpului, se pot numi autostradă? Poate e autostradă chestia aceea care s-a scufundat între Deva şi Sighişoara, sau cioatele acelea de drumeag cu 4 benzi peste care se prăvale frecvent câte un deal, mai abitir de cum se prăvălesc guvernările post-decembriste peste bugetele României?
Politicienii noştri au avut la dispoziţie 29 de bugete naţionale şi n-au izbutit să facă în tot atâţia ani decât 805 kilometri de cioturi de autostradă. 1 metru de autostradă pe zi şi aveam 365 de metri de autostradă într-un an. Scădeam 52 de duminici şi 52 de sâmbete, să nu sufere muncitorii şi vreo 20 de sărbători naţionale şi religioase şi tot aveam 211, hai, 210 metri de autostradă într-un an (zicem că 1 metru s-a risipit pe drum, sau a fost numărat de Grapini). În 29 de ani aveam 6300 metri de autostradă numai de la o echipă alcătuită din 17 oameni. Să fi fost măcar atâtea echipe în teren câţi “Băieţi deştepţi ai Asfaltărilor” a avut şi are România în aceşti 29 de ani şi am fi avut, cu efort minim, măcar 630 de kilometri de autostradă. Cum avem 805, fie nu ia-m identificat pe toţi “Regii Asfaltului”, fie unii s-au hărnicit şi au muncit mai mult. Cinste lor!
Iar dacă ne gândim la banii luaţi prin accizare excesivă a carburanţilor, că halesc maşinile o pită la litrul de carburant ars, puteam pava cu pâine întreaga Românie. Poate aşa se explică: s-a “asfaltat” cu pâine şi au mâncat-o fomiştii…
Cică ar trebui să ne bucurăm cu privire la faptul că noi nu avem parte de teroriști din aceia care se aruncă în aer (pe ei, sau diverse) ca în alte țări. Păi şi ălora le-ar fi frică să vină pe la noi. Pe noi ne terorizează statul, funcţionarii şi politicienii pe care în mod masochist îi plătim, ne aruncă în aer zilnic: prin atitudine, prin nepăsare, din lăcomie, din prostie, din rea credință, afacerile, bunăstarea, sănătatea și viitorul. Mai că i-aș prefera pe ceilalți. Macar mă aruncă în aer o dată și gata… Cum s-ar zice, am parte de predictibilitate, nu ca la legi şi la taxele şi impozitele noi care îmi vor demola nervii şi buzunarele din senin, după cum li se face teamă politicienilor fie că înfundă puşcăria, fie că nu mai au de unde plăti şpaga electorală.
Prostia nu moare și nu se odihnește, că nu doare. Dovadă că noi, în loc să nu negociem cu aceşti teroriști ai noştri, exact așa cum se face peste tot în lumea civilizată (că negociezi degeaba), le predăm banii, sănatatea și bunăstarea personală – tot ceea ce ne mai cer ei acolo, cu arma legilor imbecile la tâmpla noastră.