PORTRET

Monica Soare, manager de resurse umane: „Nu cunosc persoane puternice cu un trecut ușor. Întotdeauna dificultățile le-am folosit drept oportunități pentru a fi o învingătoare!”

Monica Soare a fost manager național de resurse umane în cadrul Ursus, a lucrat până în 2011 în București pentru două multinaționale, iar de 4 ani s-a mutat la Cluj, unde își crește copiii și propria firmă, Artwin Consulting, o companie de consultanță specializată pe training, coaching și recrutare de middle și top management. Numele companiei vine de la „arta de a învinge”, pentru că Monica Soare a fost întotdeauna o ”workaholică”, a muncit intens pentru a-și atinge țelurile și a transformat toate dificultățile în oportunități pentru a deveni mereu mai bună în tot ceea ce face.

„M-am simțit tot timpul mai atrasă de oameni decât de cifre”

Monica Soare s-a născut în Târgu Măgurele, „un oraș foarte mic, de care nu s-a auzit decât la cotele apelor Dunării”. Fire analitică, foarte bună la matematică, s-a orientat spre Facultatea de Finanțe, Asigurări, Bănci și Burse de Valori, pe care a absolvit-o în anul 2001, la București:

„Era cea mai căutată la acel moment, iar perspectivele erau foarte atractive. Atunci începuse să se extindă domeniul bancar, care părea unul foarte interesant, numai că e o diferență mare între a aprecia o materie la școală și a-ți plăcea meseria în realitate. M-am simțit tot timpul mai atrasă de oameni, decât de cifre, prefer să lucrez cu oamenii, decât să stau doar în fața unui calculator și să lucrez numai cu cifrele.”

Pentru că rezona cu acest domeniu, după absolvire Monica Soare a valorificat șansa ce i s-a oferit, de a lucra în HR. A participat la un interviu pentru un post de contabil – administrativ, job care, pe lângă partea de cifre, presupunea și munca cu oamenii. A fost prima sa experiență de resurse umane, urmată de alte două, în etape diferite de viață, într-o multinațională cu profil farmaceutic și în cadrul Ursus:

„Am avut două experiențe foarte interesante, total diferite. Prima era o companie farmaceutică foarte mare, de nivel global, foarte matură și cu foarte multe procese de business, cu foarte multe proceduri. Era o companie foarte bine structurată, bine organizată, acolo pentru mine a fost o adevărată școală de resurse umane, am avut de învățat foarte multe, de la niște oameni extraordinari.

Când m-am angajat aveam 21-22 de ani și, îmi aduc aminte că la interviu le era teamă că o să plec; «Când o să plec?» a fost una dintre întrebări. Și mă gândeam că, dacă totul va fi bine, nu m-aș vedea în altă organizație. Evident că lucrurile s-au schimbat și după 5 ani am fost la un eveniment unde m-am întâlnit cu viitorul șef, care m-a invitat la o discuție pentru un rol de manager național de resurse umane în Ursus.

Organizațiile erau total diferite. La momentul respectiv compania era în faza în care cumpărase fabrici în diferite regiuni din România și aveau nevoie să le alinieze, să le standardizeze, să le structureze, deci practic m-am folosit de experiența din compania anterioară pentru a structura procesele din Ursus. M-am angajat acolo la 28 de ani și aveam în echipă oameni care erau în companie de dinainte de a mă naște eu. Cei de la SABMiller cumpăraseră Timișoreana, Ursus, fabrici de bere care nu erau pornite de la zero, ci moștenite, și atunci a fost o experiență foarte interesantă, să mă impun într-un asemenea mediu, cu un număr mare de angajați, cu profiluri foarte diferite: vânzări, marketing, producție, operatori în fabrică, oameni simpli.

Am fost o workaholică, am avut perioade când am muncit intens, până la 3 dimineața, când veneam acasă la ora 23 și mă trezeam la 5 dimineața, ca să mă întorc la birou. Am muncit foarte mult și nu regret niciun moment, pentru că aceste experiențe au fost pentru mine o școală, o oportunitate de a învăța. Înveți cu adevărat muncind, făcând practic anumite lucruri.”

„Un project plan inclusiv în ceea ce privește viața personală”

Monica Soare a lucrat în București până în 2011, când s-a mutat în Cluj din motive personale. Soțul și-a schimbat jobul, a venit în acest oraș, iar Monica l-a însoțit. Avea deja primul copil, pentru care nu își luase deloc concediu de îngrijire, pentru că voia să îl facă repede și pe al doilea și să își ia astfel concediu doar atunci, pentru a se ocupa de amândoi:

„Și astfel am hotărât cu soțul că, indiferent că voi sta în concediu doi ani la București sau la Chicago, e totuna – voiam să mă ocup de copii.

Tocmai pentru că sunt o persoană foarte planificată, mi-am organizat inclusiv viața personală. Mi-am făcut un project plan cu viața de familie, mi-am pus un obiectiv, să am 2 copii până la 35 de ani. Și atunci mi-am făcut calcule și cam trebuia să-i fac, și atunci s-a întâmplat să ne mutăm la Cluj.”

Fiind o persoană foarte activă, Monica nu a putut sta sută la sută departe de job și astfel s-a orientat spre zona antreprenorială, în ideea de a avea o activitate în același timp plăcută, profitabilă financiar și care să îi ofere timpul și flexibilitatea necesare pentru a se putea dedica familiei. Așa a început, în 2011, Artwin:

„Numele vine de la «arta de a învinge», în ideea în care mă consider o persoană puternică. Nu cunosc persoane puternice cu un trecut ușor, dar întotdeauna dificultățile le-am folosit drept oportunități pentru a fi o învingătoare!

Am considerat mereu că pot să învăț și din ceea ce fac la job, dar și într-un mod structurat și de aceea am făcut masteratul în resurse umane în București, la Chartered Institute of Personnel and Development, iar acum fac Psihologia. Îmi place pur și simplu, cred că nu mă voi putea opri niciodată din a citi, a învăța, a mă dezvolta!

Când am pornit firma, mi-am dorit foarte mult să îmi ajut clienții, fie că sunt persoane fizice sau companii, antreprenori, să fie învingători, prin ceea ce își propun să facă. Și am pornit de la ceea ce știam eu să fac, cu zona de consultanță și recrutare de middle și top management.

Noi suntem o companie de consultanță specializată pe training, coaching și recrutare de middle și top management. Organizăm pentru manageri traininguri de abilități, de coaching, leadership, comunicare, diferite programe de instruire pe procese de resurse umane, cum ar fi pe zona de recrutare, evaluare a angajaților și managementul talentelor.”

Satisfacțiile și insatisfacțiile muncii în domeniul resurselor umane

Pentru că munca într-un departament de resurse umane poate presupune mari satisfacții, dar și insatisfacții majore, Monica Soare îi sfătuiește pe tinerii care își doresc să urmeze o astfel de carieră să facă inițial un stagiu de practică într-o agenție de recrutare sau într-o companie multinațională, pentru a înțelege exact ce înseamnă activitatea unui specialist în HR:

„E o diferență între ceea ce își imaginează omul și ceea ce face un HR cu adevărat. Businessurile sunt businessuri și nu angajează oameni într-un departament de HR pentru ca să facă consiliere psihologică la birou. Oamenii de HR trebuie să fie parteneri de business, care să ajute liderii să folosească angajații într-un mod cât mai eficient pentru companie.

Și atunci, ca să poți să-i sprijini, să îi folosești cât mai eficient, ca specialist de resurse umane trebuie să gândești și latura umană a businessului, dar nu trebuie să uităm că organizațiile trăiesc pentru a avea venituri și profit. Și de-asta, când văd această abordare aparent dură, la un moment dat, mulți oameni de HR se simt neîmpliniți în organizații, pentru că nu își înțeleg rolul, faptul că sunt acolo să sprijine businessul să facă bani cu latura umană. 

Rolul de HR îți poate aduce și foarte multe satisfacții, atunci când vezi că ai recrutat omul potrivit, l-ai sprijinit și omul pe care l-ai adus în organizație este un lider. Programele de traininguri pe care le-am organizat mi-au adus cea mai mare satisfacție pentru că o decizie bună în recrutare și apoi programe bune de dezvoltare a oamenilor pot crea lideri de calibrul organizației. Dar, în același timp, rolul de HR poate să aibă și insatisfacții, pentru că, de obicei, oamenii de business le reproșează celor din departamentul de HR că nu înțeleg businessul și că țin partea angajaților, în timp ce angajații, de multe ori, le reproșează celor din HR că sunt prea orientați spre business și nu față de oameni, și atunci omul de HR este prins la mijloc.”

Foto: AV Media Productions, Gabriel Augustini, Facebook Artwin Consulting, Monica Soare

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Exit mobile version