Analiza

Monica „Pepsiglas” Anisie, profesorul GARDIAN

În vreme ce așa-zișii fani ai ministrului Educației mai meditează la aiurelile Monicăi Anisie – dacă a fost „pepsiglas” ori „pecsiglas”, Anisie nu se lasă și continuă să promoveze aberații educaționale: profesorii devin adevărați „supraveghetori” ai elevilor, iar ministerul cu profil pedagogic devine un adevărat laborator de pază și protecție, coordonat de Monica „Pepsiglas” Anisie, în rol de profesor-gardian. De bună seamă, educația rămâne ultima chestie care mai intră în discuție, de vreme ce sanitarii și supravegehtorii vor fi peste tot, urmărind tot „mai atent” ca elevii din clasele I-IV, precum și cei din clasele a VIII-a și a XII-a să nu-și părăsească banca. În acest fel, aparatul punitiv pătrunde până în școlile românești fără toalete și apă curentă, până în măruntaiele învățământului lipsit de orice urmă de empatie și expresie a preocupării pentru sănătatea emoțională a copiilor. 

„Trebuie să supraveghem mai atent copiii, să fim atenţi dacă respectă normele”.

Nici nu știi cine sunt cu adevărat năpăstuiții sistemului educațional: 

părinții, care se vor gândi de două ori pe cine să pună ștampila de vot la alegerile din 27 septembrie, din cauza haosului în care a sucombat învățământul ca urmare a politicilor administrative ale Monicăi Anisie. 

profesorii, deveniți peste noapte supraveghetori cu acte în regulă, rămași fără măririle salariale promise ba de unii, ba de ceilalți, dar care trebuie să facă față acum unor situații nemaiîntâlnite, cu și mai multă râvnă, mulțumindu-se cu alte promisiuni privind majorarea pachetului salarial.

elevii, cei care au suportat vreme de câteva luni toate experimentele promovate într-un mod plin de amatorism de către profesorul-gardian Monica „Pepsiglas” Anisie, fără dispozitive electronice necesare în stare de urgență și fără un program clar de desfășurare a orelor în noul început de an școlar. Cum să mai înveți când cea mai nebănuită aventură este însăși participarea fizică la ore, parcursul intrărilor și ieșirilor din unitățile de învățământ, dezinfectările permanente, în condițiile unor lipsuri rămase nerezolvate: igiena, toalete în interior, apă curentă? 

„Trebuie să supraveghem mai atent copiii, să fim atenţi dacă respectă normele”, a declarat ministrul Anisie, în calitate de invitat la postul public de televiziune, în seara zilei de miercuri. 

!!! Semnalul de alarmă a fost dat chiar atunci când Monica Anisie a efectuat câteva vizite „inopinate”, cu televiziunile și camerele de filmat după ea, la câteva școli din Ialomița și Călărași.

CITEȘTE ȘIVizitele inopinate ale ministrului Anisie la școlile din mediul rural, văzute de la Cluj: „Un moment nefericit”

sursa captură: adevărul.ro

Din ianuarie 2020, când efectua vizite „inopinate”, și până în septembrie 2020, reprezentanții Ministerului Educației par să se fi specializat mai degrabă pe supraveghere și control decât pe educație. 

Prin urmare, educația propriu-zisă va trebui să facă loc supravegherii. 

Ministrul Educaţiei a mai precizat că se recomandă ca orele în laborator să fie evitate.

„Normele sanitare prevăd ca laboratoarele să fie evitate. 

Şcoala trebuie să se organizeze astfel încât elevii să nu se plimbe prin mai multe clase, chiar şi în bănci. 

Dacă în prima zi de şcoală un elev s-a aşezat în banca a treia la fereastră, acolo va sta până la finalul primului semestru”, a mai declarat Anisie.

Curat necurat. Gata cu hârjoneala! 

Elevii vor merge încolonați la baie, la ore fixe, pauzele vor fi scurte, iar supravegherea tot „mai atentă”. 

Dintr-o instituție de învățământ, școala se transformă treptat într-o instituție de control. De supraveghere continuă. 

În tot acest răstimp, dacă un singur elev va lipsi, profesorul va trebui să predea orele atât fizic, cât și online. 

După ce a lansat cu mare întîrziere ghidurile metodologice care prevăd criteriile de desfășurare a noului an școlar, apreciate de unii directori de instituții clujene de învățământ preuniversitar drept „sefeuri”, ministrul Anisie a declarat că, de fapt, acestea sunt orientative. 

CITEȘTE ȘIJos pălăria pentru Colegiul Naţional Pedagogic „Gheorghe Lazăr”, care s-a pregătit exemplar pentru începerea anului școlar!

Ne putem întreba cum rămâne cu triajul epidemiologic în contextul în care tot mai puține instituții de învățământ preuniversitar dispun și de un cabinet medical specializat. În asemenea condiții, triajul rămâne să fie realizat de aceiași profesori-supraveghetori. 

Însă, din păcate, după cum bine observa deputatul clujean Emanuel Ungureanu, ocupându-se de sănătatea fizică a elevilor, ministerul Educației a uitat cu desăvârșire de sănătatea emoțională a acestora: 

„Trebuie să ne gândim, totuși, că școala înseamnă și socializare, și copiii nu s-au mai văzut de foarte mult timp, elevi cărora le este dor unii de alții.

Trebuie să renunțăm la absurditatea ideii că niște copii vor sta în bănci timp de 3-4 ore și vor avea acele pauze foarte scurte de 5 minute. Și acea distanțare de 1 m este greu de pus în aplicare. (…). 

Ar trebui să avem foarte mare grijă ca aceste măsuri să nu afecteze foarte mult dezvoltarea emoțională a copiilor. Să ne gândim puțin la aberația de a cere măsuri speciale în anumite școli în condițiile în care, în România, avem 120 de localități unde școlile NU AU APĂ POTABILĂ și 300 de alte școli nu au condițiile minime de igienă sanitară. Noi ar trebui să insistăm, ca părinți, cadre didactice, comunicare publică, presă, pe ideea de igienă, de prevenție, dar cu un aer mai puțin apocaliptic, copiii deja sunt terorizați prin mesaje care nu le creează confortul necesar pentru începerea școlii în condiții de siguranță. Școala trebuie să rămână, totuși, un loc unde te duci cu bucurie, cu plăcere”, a declarat Ungureanu în cadrul unui interviu pentru RFI

CITEȘTE ȘIEmanuel Ungureanu, despre bâlbâielile sanitare în noul început de an școlar: „Să avem foarte mare grijă cu aceste măsuri, să nu afecteze foarte mult dezvoltarea emoțională a copiilor…”

La aproape șase luni de la declararea stării de urgență și continuarea politicii peneliste în stare de alertă, ministerul Educației nu a reușit să propună două scenarii clare și cât se poate de sigure pentru noul început de an școlar. 

Doar Clujul numără câțiva profesori și specialiști care ar fi avut propuneri pertinente în acest sens.

Câți specialiști, profesori și experți în educație a consultat ministerul Educației în acest răstimp?

Din păcate prea puțini, în condițiile în care președintele țării, profesorul și meditatorul Klaus Iohannis, continuă să se răfuiască cu oponenții săi politici în fiecare conferință de presă, dar uită să-și updateze programul său politic – „România educată”, rămas o simplă butadă. 

România educată devine, astfel, România supravegheată. 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

featured image: replicahd.ro

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *