Animale, de obicei acvatice, numite astfel, datorita consistentei moi a corpului., molustele se impart in trei clase principale:
– cefalopode – lipsite de cochilie sau cu cochilie interna (ca sepia) cuprind calmarul, moscardino, caracatita, sepia, totano;
– gasteropode – cu cochilia cu o singura valva, din care fac parte aliotide, melcul, murices, patella, pie di pelicano si toricella;
– lamelibranhiate – cu cochilia din doua valve, fac parte canestrelo, conchilia di San Giacomo, inima de mare, fasolara, mitilio, ostrica, pinna, pettine, tarturo di mare, tellina si vongola.
Molustele, sarace un lipide si usor de digerat, contin: proteine, in cantitate semnificativa; acizi grasi nesaturati; zaharuri; saruri minerale, printre care de sodiu, de potasiu, de fosfor, de calciu, de fier si de iod; micronutrienti, cum sunt seleniul si zincul, in cantitati relevante; vitamina A si vitamine din grupa B, in cantitate moderata.
Molustele se vand proaspete sau congelate. Alaturi de cele capturate vii, in comert se gasesc si moluste de crescatorie (strudii, midi si vongole). Molustele sunt utilizate in numeroase preparate culinare, ca aperitive, feluri intai si doi de mancare.
Calmarii mici se utilizeaza pentru prepararea de tocane si omlete; caracatita are cel mai bun gust fiarta, dar se mananca si in omlete si tocane. Sepiile sunt appreciate in mancaruri si umplute. Stridiile sunt prezente in aperitivele cu fructe de mare, ca si midiile, care sunt folosite si in zemuri. Vongolele sunt optime pentru asezonarea spaghetelor, singure sau cu rosii.
Uneori, molustele bivalve sunt consumate si crude. Cu toate acestea, ar fi bine de limitat acest obicei exclusiv la molustele pescuite in ape absolut lipsite de contaminanti.
Calmar (sepie)
Este nume comun dat mai multor moluste cefalopode din genul Loligo, prevazute cu cochilie interna, cu corpul alungit, cu branhii, aripioare laterale si tentacule cu mici ventuze. Exemplarele inca tinere cunoscute sub numele de calamaretti se consuma prajite sau oparite, dupa ce a fost perfect curatat sacul intern, care contine un lichid negru intens (“cerneala”).
Patella
Gen de moluste gasteropode, foarte raspandite in Marea Mediterana prin diferite specii. Au carne gustoasa, dar putin cam tare. Se consuma la cuptor sau crude, daca sunt recoltate din ape foarte curate, condimentate cu piper si suc de lamaie.
Caracatita
Molusca cefalopoda (Octopus vulgaris), de dimensiuni mari, de la 50 cm la 3 m cu tentacule intinse; poate cantari pana la 20 kg. Are o carne mai degraba tare si atoasa; din aceasta cauza, inainte de preparare trebuie fragezita, batand-o cu un ciocan special sau izbita de o piatra. Cu cat sunt mai mari dimensiunile, cu atat carnea e mai tare; de aceea se prefera exemplarele mai mici. Se consuma in mancare sau rasol, se serveste fierbinte sau in salata.
Midia
Este si ea o molusca bivalva, caracterizata printr-o cochilie alungita de culoare inchisa la exterior si sidefie la interior. Traiesc in colonii, sub stanci, sub nivelul marii sau in crescatorii. Se consuma fie crude (daca s-au dezvoltat in ape foarte curate), asezonate cu ulei si lamiae, fie gatite cu usturoi si patrunjel, gratinate, la cuptor, ca adaos la sosuri, drept condiment la primele feluri.
Vongola
Denumire comuna pentru numeroase moluste bivalve din familia Veneride. Au o cichilie de culoare gri-maro, cu linii subtiri si concentrice, iar in interior alba, cu o pata violacee. Specia cea mai cunoscuta este Tapes decussates. Vongola se consuma in supe sau se foloseste asezonat cu spaghetii si orez.
Stridia
Este o molusca bivalva marina, ce se caracterizeaza printr-o cochilie mare si striata, de culoare brun-gri in exterior si sidefie in interior. Exista mai multe varietati, dintre care cea mai cunoscuta este genul Ostrea. Carnea de stridie este bogata in minerale, proteine si colesterol si saraca in grasimi. Stridiile se consuma crude, condimentate cu putina lamaie, numai daca sunt foarte proaspete (cu cele doua valve bine inchise si cu o insemnata cantitate de apa de mare in interior), ori preparate la gratin.