Justitie

Mohamed Iman Mustafa, tânărul care și-a ucis fosta iubită în fața unui bloc din cartierul Gheorgheni, condamnat la închisoare pe viață

Mohamed Iman Mustafa, tânărul din județul Suceava, care anul trecut și-a ucis fosta iubită în fața blocului de pe Aleea Detunata, unde fata locuia, a fost condamnat la închisoare pe viață. În soluția pe scurt se precizează faptul că există drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea sentinţei penale. Tânărul și-a recunoscut fapta.

Potrivit soluției pe scurt, mama tinerei ucise și fratele ei, au primit daune morale de 200.000 euro, respectiv 80.000 euro.

„În temeiul art. 397 raportat la art. 25 C.proc.pen. precum și art. 1349 și urm. C.civ., admite în parte acțiunea civilă formulată în cauză de partea civilă M.M. și obligă pe inculpatul M.I.M.M. la plata către această parte civilă a sumei de 200.000 euro cu titlu de daune morale (la cursul BNR de la data de astăzi, 04.06.2021) şi a sumei de 9537 lei cu titlu de daune materiale.

În temeiul art. 397 raportat la art. 25 C.proc.pen. precum și art. 1349 şi urm. C.civ., admite în parte acţiunea civilă formulată în cauză de partea civilă C.V.F. şi obligă pe inculpatul M.I.M.M. la plata către această parte civilă a sumei de 80.000 euro cu titlu de daune morale (la cursul BNR de la data de astăzi, 04.06.2021)”, se arată în soluția pe scurt.

Potrivit expertizei psihiatrice, Mohamed Iman Mustafa avea discernământ în momentul comiterii crimei. Are și acum discernământ, dar suferă de tulburare de personalitate disociativă.

Sentinţa nu este definitivă. În termen de 10 zile de la comunicarea sentinţei penale se poate face apel.

Citește și:

CRIMĂ în cartierul Gheorgheni din Cluj-Napoca. Tânără, ucisă de fostul iubit. Bărbatul este căutat de poliție

Detalii despre CRIMA din cartierul Gheorgheni. Mărturia bărbatului care a sunat la 112: „Ea era aici încovoiată cu fața către gard. I-am pus mâna pe obraz, încă era caldă” – VIDEO

EXCLUSIV CRIMINALUL asistentei, condamnat pentru că a bătut o altă fostă iubită! Polițiștii l-au găsit ascuns după soba din casa mamei

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Exit mobile version