
Proiectul de electrificare a celor 166,5 kilometri de cale ferată dintre Cluj și granița cu Ungaria avansează mult prea încet, astfel că sunt șanse mari să fie pierduți bani europeni din PNRR, atrage atenția Asociația Pro Infrastructura.
Cei 166,5 kilometri care trebuie electrificați și modernizați între Cluj-Napoca și granița cu Ungaria înaintează pe alocuri bine în teren și pe alte… alocuri, deloc. Dacă pe primele două tronsoane dinspre Cluj-Napoca sperăm să se reia circulația în prima parte a anului viitor, inițial pe tracțiune diesel, pe celelalte două doar putem visa la trafic pe ambele fire la final de 2026.

Cele patru secțiuni au termene contractuale de execuție de 36 de luni fiecare, iar autorizațiile de construire au fost emise în 2024 pe diverse bucăți, însă nu peste tot. Faceți voi calculul matematic, chiar în condițiile unei mobilizări exemplare a constructorilor care ar putea teoretic, pe ici pe colo, să mai recupereze din întârzieri, într-un scenariu (foarte) optimist.