Focus

Moartea e mai profitabilă în pandemie – TOP CINCI firme de pompe funebre din Cluj

Pandemia de COVID 19 a făcut, în 2020, ravagii în afacerile din HoReCa, transporturi, turism, entertainment etc etc. Foarte puține sunt business-urile cărora le-a mers bine sau au crescut în anul care tocmai s-a încheiat. Printre acestea se numără comerțul online și platformele de streaming. Tot la această categorie a afacerilor prospere în vremea pandemiei se încadrează și pompele funebre, pe fondul creșterii numărului de decese. În județul Cluj de exemplu, cea mai profitabilă firmă din domeniu a avut în 2020 o creștere a profitului cu 15-20% față de anul 2019. Dar, vom avea informații clare despre profitul tuturor firmelor din acest domeniu abia în luna mai când vor fi publicate datele financiare pe anul 2020.

O informare a Institutului Național de Statistică spunea la finele anului trecut că numărul deceselor a crescut semnificativ în luna noiembrie 2020, atât față de aceeași lună din anul precedent, cât și față de luna octombrie 2020, pe fondul crizei sanitare. La nivel național, numărul deceselor înregistrate în luna noiembrie 2020 a fost de 34.769 (18.716 bărbați și 16.053 femei), cu 7.278 decese (3.923 bărbați și 3.355 femei) mai multe decât în luna octombrie 2020.

Pe fondul pandemiei COVID-19, numărul persoanelor care au decedat în luna noiembrie 2020 a fost cu 14.287 mai mare faţă de luna noiembrie 2019.

Din această situație nedorită au avut însă de câștigat firmele de pompe funebre. Ilie Petru Trifu, proprietarul companiei de pompe funebre Trifu SRL Cluj-Napoca spune că pe de o parte a pierdut din cauza restrângerii numărului de participanți la înmormântări, dar pe de altă parte a avut de câștigat pentru că odată cu introducerea protocoalelor speciale pentru decedații de COVID-19 s-au majorat și tarifele pentru serviciile funerare. În plus, creșterea numărului de persoane decedate față de anul 2019 a dus la o creștere a profitului.

„Ne-a afectat în primul rând faptul că s-a redus numărul de participanți la înmormântare. Dacă înainte de pandemie, erau în jur de 100 de persoane, acum s-a ajuns la 5-15 persoane. Apoi, s-au redus comenzile și pe partea de patiserie și coroane. Dar s-au ridicat costurile de prestare de servicii ca urmare a introducerii taxei de COVID, plus dezinfectanți plus combinezoane. Deci, cumva s-a compensat. În 2019, noi am avut undeva la 1000 și ceva de cazuri și în 2020 s-au ridicat undeva la 1200 de cazuri. Pentru anul 2020, estimez că o să avem o creștere a profitului afacerii de 15-20% cu siguranță, aceasta și pentru că am intrat pe distribuție cu niște sicrie scumpe, premium pe care le distribuim în tot Ardealul”, a declarat, pentru Ziar de Cluj, Ilie Petru Trifu.

În cazul deceselor din cauza COVID-19, există un protocol care prevede faptul că persoana decedată va fi transportată de la spital la morgă în saci impermeabili dubli.

„Cadavrul persoanei decedate ca urmare a infecţiei COVID-19 confirmată prin teste de laborator fără leziuni traumatice nu se îmbălsămează. Cadavrul va fi aşezat într-un sac impermeabil dublu şi ermetic închis cu fermoar şi va fi pulverizat cu produse biocide tip TP22 (pe bază de formol). Personalul care, potrivit atribuţiilor, manipulează cadavrul, îmbrăcămintea şi obiectele contaminate cu secreţii ale persoanei decedate şi transportă cadavrul către spaţiile special destinate va purta obligatoriu echipament individual de protecţie”, scrie în Ordinul 570.

În Protocol mai scrie că înhumarea/incinerarea se va efectua în cel mai scurt timp disponibil cu sicriul sigilat. Teoretic, de morții de COVID-19 se pot ocupa doar firmele de pompe funebre special autorizate pe COVID-19, dar practic nu se cunoaște cu precizie dacă este chiar așa.

În județul Cluj există aproximativ 50 de firme de pompe funebre, însă cel mult 20 din ele au reușit să facă profit în 2019.

Vă prezentăm TOP CINCI firme pompe funebre din punct de vedere al profitului pe anul 2019:

TRIFU SRL Cluj-Napoca deținută de Ilie Petru Trifu și Virginia Maria Trifu a făcut în 2019 un profit net de 65 mii euro la o cifră de afaceri de 441 mii euro. Firma are 9 angajați. Firma oferă toată gama de servicii în caz de înmormântare: de la consultanță, îmbălsămare, haine, transport până la mese comemorative și produse de patiserie asigurate în propriul restaurant. Trifu SRL este probabil cea mai cunoscută firmă de pompe funebre din oraș, situată într-o locație foarte bună pentru activitate: strada Avram Iancu, lângă Cimitirul Central.

REQUIEM FUNERAR Cluj-Napoca,deținută de Lucia Rodica Mureșan și Alexandru Mureșan a avut în 2019 un profit net de peste 49 mii euro la o cifră de afaceri de 113 mii euro. Firma are doar 3 angajați. La fel ca în cazul Trifu SRL, compania oferă servicii complete.

„De mai bine de 20 de ani activăm pe piața serviciilor funerare din țară și străinătate. Avem o experiență vastă în domeniul serviciilor funerare și suntem recunoscuți la nivel european pentru seriozitatea, promptitudinea, devotamentul, demnitatea și nu în ultimul rând, calitatea serviciilor de cea mai înaltă clasă. Aceasta este o consecință a atenției pe care o acordăm fiecărui detaliu din momentul în care familia îndurerată ne contactează”, scrie pe site-ul firmei.

LUPEA A SRL Turda este tot o afacere de familie, deținută de Iosif și Ildiko Lupea. În urmă cu doi ani, compania a avut un profit net de 47 mii euro la o cifră de afaceri de 93 mii euro. Firma are doar doi angajați.

SEVER SERVICII FUNERARE Cluj-Napoca a fost înființată în 2018 de unicul asociat și administrator Sever Sergiu Tagorean. În 2019, al doilea an de activitate al companiei, profitul net declarat a fost de 31 mii euro la o cifră de afaceri de 62 mii euro și zero angajați.

CARPE DIEM FUNERARE SRL Cluj-Napoca a fost înființată în 2013 și este deținută de Nona Maria Bidianu. În 2019, firma a avut un profit net de aproape 27 mii euro la o cifră de afaceri de 170 mii euro și 6 angajați.

„Carpe Diem este una dintre cele mai serioase firme de pompe funebre din Cluj. Recomandată de mii de clienți mulțumiți în decursul a 16 ani de experiență, în organizarea evenimentelor funerare. Oferim servicii funerare la standarde occidentale. Avem sicrie și accesorii, de calitate superioară, diferite modele și nuanțe la prețuri accesibile. Oferim servicii de transport mortuar atât național cât și internațional”, scrie pe site-ul companiei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *