In vizor

Misterul pernei cu capse metalice. A fost sau nu a fost? Șefii Spitalului de Copii se contrazic unul pe celălalt – VIDEO

Scris de 436

Pozele cu perna capsată sunt un mister greu de deslușit pentru șefii Clinicii de Pediatrie II. Acestia se contrazic chiar între ei. Marți, un medic spune una, miercuri, altul spune alta.

Iată ce susținea ieri, 21 noiembrie 2017, șeful Clinicii Pediatrie II, dr. Ghoerghe Popa, într-un comunicat:

“În ceea ce privește perna cu capse, ea era îmbrăcată într-o față de pernă curată și intactă. Nu am reușit să aflăm cine a făcut această improvizație neinspirată.”

Implicit, recunoștea existența acelui așternut prins cu capse metalice de birou. La nici 24 de ore după, în această dimineață, la ora 09.00, directorul medical al Spitalului de Copii, dr. Călin Lazăr, declara că nici vorbă de perne cu capse. În toată clinica nu a fost de găsit vreuna.

Personal, nu știu și nici secția nu are cunoștință de un astfel de eveniment. Mai mult, ieri s-a derulat un control al Direcției de Sănătate Publică, 100 de paturi, 100 de perne, 100 de saltele. Nu s-a găsit absolut nimic în acest sens.”

Mihai Moisescu, directorul DSP Cluj, susține spusele lui Călin Lazăr.

Am văzut și pozele, am trimis echipa de control înainte de a apărea ziarul dar nu am găsit nimica. Și celelalte condiții de igiena erau indeplinite? Da, sarut mana, fata de ceea ce se știe nu era nimic în plus sau în minus”, a declarat șeful DSP Cluj. 

Ziar de Cluj apare on-line, cum spumele Adevărului s-a dus acest Moisescu, sau ciracii lui, în control înainte de a apărea ziarul? Au inventat și ăștia deplasarea instantanee? MINCIUNA, ORICUM, ESTE EVIDENTĂ (la fel, din punctul nostru de vedere, tentativa de spălare a imaginii spitalului de către DSP Cluj – numiții politici, nu scot ochii la numiții politici). DSP Cluj s-a dus în control marți, hai, poate chiar luni – deși ne îndoim de asta; materialul din Ziar de Cluj a apărut sâmbătă dimineața – pe probe, nu pe cuvinte azvârlite în vânt. (Victor Lungu, redactor-șef)

Călin Lazăr mai susține că fiecare lenjerie de pat ruptă se întoarce pe secție doar după ce a trecut mai întâi pe la atelierul de croitorie al spitalului.

Referitor la celelalte acuzații aduse spitalului, șefii instituției recunosc faptul că laboratorul clinicii nu funcționează în weekend, dar că analize se fac în laboratorul din cadrul UPU.

“Nu transportăm copii, transportăm probele. Recoltăm probele la Pediatrie II, III sau unde avem celelalte secții ale spitalului externe și cu ambulanța, pe cheltuiala spitalului, le transportam la laborator”, spune doctorul Lazăr în apărarea spitalului. 

Sâmbăta trecută, un tată a povestit pe facebook, revoltat, condițiile din clinica Pediatrie II. Dr. Mihai Așchilian, a acuzat faptul că sistemul funcționează incredibil de rău și că fața de la perna pusă pe patul copilului său era prinsă cu capse metalice de birou. 

 

 

 

 



ULTIMA ORĂ

  • Acum 4 hours FOTOGRAFILA
    BĂTAIE DE JOC A LA BOC CU PISTELE PENTRU BICICLETE: Trebuie să câștige și farmaciștii din creme și analgezice, și medicii de coloană de pe urma dalelor, nu numai Videanu și PD-L al PNL. Se lucrează la economia orizontală a Clujului
  • Acum 1 day In vizor
    Să nu ziceți că Ziar de Cluj nu v-a atenționat că nimic nu e în regulă cu ”dervișii rotitori” de la Guvernare: PSD amenință cu declanșarea de alegeri anticipate, dacă protocolul nu e respectat
  • Acum 2 days Analiza
    EXCLUSIV Criminalul Tudor Cirje avea ascuns “in groapa” un pistol letal: “Daca ma dispera cineva… daca vrei sa faci mortaciune, cu manusi de doctor, da?”
  • Acum 2 days Anchete
    EXCLUSIV! “Cocaina iti da minte, atata am tras de ziua mea…!”, zicea criminalul Tudor Cirje! INTERCEPTARI superbe cu traficantii de droguri Grosan, Cirje si Popa Horea Emil! I-a facut DIICOT Cluj ca in desenele animate!
  • Acum 2 days PubliNews
    Baby Yoga, alături de micuțul tău, dar și scurt-metraje în aer liber, în Iulius Parc
  • Acum 2 days Rautacisme
    Când l-ați mai văzut pe Emil Boc amestecându-se ”în treburile interne” ale unui alt partid?
  • Acum 2 days Eveniment
    Valentin Jucan, membru al Consiliului Național al Audiovizualului, a fost ales în funcția Vicepreședinte al Platformei Europeane a Autorităților de Reglementare în Audiovizual
  • Acum 2 days In vizor
    Sindicatele Gaudeamus și Hermes din învățământul superior și cercetare anunță că sunt solidare cu greva profesorilor din școli: Iohannis a făcut declarații false privind satisfacerea tuturor revendicărilor profesorilor
  • Acum 2 days In vizor
    Clujul, în Top 10 al mamelor cu vârste cuprinse între 11 și 14 ani. Într-un singur an, na nivel național numărul copiilor mame de copii s-a triplat
  • Acum 2 days Politica
    MINCIUNA STĂ CU POLITICIENII LA MASĂ. Cum se apără guvernul în fața acuzației că i-a păcălit pe profesorii care ceruseră garantarea viitoarei grile majorate de salarii: a inclus o referință în nota de fundamentare a unei ordonanțe de urgență. Creșterea de 1.000 de lei din iunie e avans din majorarea de anul viitor
  • Acum 3 days In vizor
    Iohannis, declarații dure la adresa profesorilor care continuă greva: Cum îndrăznește cineva să pună în dificultate examenele naționale? După ce guvernul le-a dat tot ce au cerut, acum în ce temei să continue greva?
  • Acum 3 days In vizor
    NU A FUNCȚIONAT MANEVRA CU ”NICULE, MAI DĂ-LE 1000 DE LEI”: Purtătorul de cuvânt al Guvernului: Negocierile cu sindicatele din educație au luat sfârșit. Lider de sindicat: Acțiunile de protest continuă de marți încolo
  • Acum 3 days In vizor
    În timp ce polițiștii protestau la minister, lui ”dottore” Bode îi cânta Marcel Pavel la ureche ”Frumoasa mea, în seara asta”, la o chermeză de la Direcția Generală Anticorupție, în timp ce angajații de rând stăteau, ca ”fetița cu chibrituri”, cu nasul lipit de geamuri
Citește și...
Recomandările redacției
TOP CITITE